Adrian Armand Giurgea
România are astăzi, mai clar ca oricând, răspunsul la întrebarea: a fost sau nu a fost Revoluție în 1989? Da, nu vă mirați! Astăzi, cercetările sociologice ne arată clar că, fără„agenturilii străine”, nu pupam noi nici blugi, nici banane, nici excursii exotice la liber zeci de ani la rând. Căci, deși le-a plăcut unora să caute a dezmierda poporul cu vorbe gen „când o exploda mămăliga, atunci să vedeți”, în esență și majoritar, tot de niște mămăligari vorbim.
Pentru că, dacă până mai ieri ne minunam să aflăm că o bună parte din tinerii țării visează un președinte sau un regim precum cel al lui Ceaușescu, vedem azi că aproape două treimi din norod crede și susține că era mai bine în dictatură. Mulți n-au trăit-o, iar mulți par frustrați de neputința de a ajunge ceea ce au dorit, loviți probabil de „capitalismul sălbatic” pe care au crezut că îl vor lua în piept, fără școală, fără trudă, doar cu tupeu. Oarecum după modelul Vestului Sălbatic, unde se impunea cel mai iute la mânie și cu mușchii mai lucrați…
Da, fără aportul „agenturilor”, al Europei Libere, al Vocii Americii și al altor mecanisme, am fi rămas și astăzi cerșetori de libertate. Unii conștient, alții asemenea cățeilor în lanț pe care însă îi poate oricine mulțumi pe moment cu o bucată de pâine sau cu un os. Iar dacă vă gândiți puțin, vă aduceți aminte că poporul nici nu a dorit o schimbare radicală, iar votul, până în 1996, a și demonstrat-o.
România a intrat însă pe „calea europeană”, chiar dacă nostalgia vremurilor „când toți eram egali”, „primeam o casă de la Stat” și „aveam un loc de muncă sigur” nu a părăsit vreodată poporul de mămăligari, caracterizat din vremuri străvechi prin imagini simbolice precum cea a lui Nătăfleață, așteptând para mălăiață să-i pice în gură, sau cea a țăranului care întreabă fără rușine: „Cucoană, dar muieți îs posmagii?!”
Ei bine, având un asemenea background, nu ar trebui să ne mai mire poate decât faptul că am reușit, preț de aproape 30 de ani, să păstrăm acest statut al țării, deși cu imperfecțiunile sale, acela de Democrație. Practic, împotriva celor două treimi care au fost mereu aici, mereu prezenți, doar că nu activi și manifești ca azi… E de mirare că am reușit să le oferim atâta vreme, pe tavă, libertatea pe care noi ne-am dorit-o și de care ei s-au bucurat fără ca măcar să le trebuiască.
Căci ei au crezut și cred și astăzi că le e suficientă propria ogradă, pe care o merită pentru simplul fapt că s-au născut. În ciuda acestei stări de fapt, au reușit unii, acuzați azi că ne-au transformat în colonie, să impună reguli care, până de curând, credeam unii că nu vor mai putea fi înlăturate. Căci direcția trebuie să fie una care să ne ofere progres, nu regres.
Eu avertizez însă de ani întregi, așa cum de ani întregi am spus că societatea civilă târgumureșeană este adormită cu desăvârșire, că atitudinea politrucilor care se doresc politicieni pe Dâmbovița sau pe Pocloș, care nu s-au sfiit și nu se sfiesc nici azi, în al doisprezecelea ceas, să dea lovituri la temelia Statului de Drept, ne va duce la eșec. Iar eșecul nu înseamnă altceva decât pierderea libertăților și, implicit, a Democrației!
Pe ei nu i-a interesat și îi interesează astăzi cu atât mai puțin! Nu vor altceva decât votul cât mai multora din cei 60% care cred că în comunismul lui ceaușescu era mai bine! Iar pentru asta, ani la rând, au alimentat marota unui Stat gras, care îl călărește pe bietul cetățean sau a bugetarului îmbuibat.
Așa și azi! Guvernul Bolojan caută cu disperare să dea satisfacție celor care cred că ne-am născut, trebuie să trăim și apoi să murim egali. Da, ei cred asta doar raportându-se întruna la cei care au ceva mai mult decât ei și niciodată la cei mai săraci… Însă guvernanții, mai degrabă disperați să rămână la ciolan decât să păstreze țara în zona europeană, deși invocă întruna Uniunea, o fac tot ca și când noi nu am fi parte a ei.
Iar o singură și simplă dovadă stă în acest sens: faptul că bulgarii au intrat în zona euro, iar noi ne zbatem în continuare ca peștele pe uscat. Și, mai presus de toate, după ce am tot sperat că vom ajunge la un nivel cât mai ridicat de autodeterminare și autonomie locală, Guvernul Bolojan, pentru a da satisfacție celor nostalgici, pare gata să ducă din nou România în zona centralismului autoritar, a etatismului în care regimul să poată dicta, lăsând poporului impresia că el e cel care dictează…
Seamănă cumva cu Marea Adunare Națională? Eu zic că da… Iar ideea că bugetarii cei hulpavi trebuie plătiți în funcție de cât lucrează și nu în funcție de pregătirea lor îmi confirmă, o dată în plus, că direcția e greșită. Altfel spus, am sperat degeaba la o grilă de salarizare unitară, căci astăzi ni se spune că un secretar dintr-o comună cu 4000 de locuitori trebuie plătit mai prost decât secretarul comunei cu 5000 de locuitori – nu contează că e secretar de comună… Un exemplu…
Și, atunci, ce așteptări să mai avem?! Ce școală?! Ce educație?! Ce sănătate?! Ce justiție?! Dacă poporul vrea comunism, să-i dăm comunism, nu-i așa?! Căci, oricum, cei din „aparat” vor fi mai egali decât ceilalți…
Dar, cu Libertatea cum facem, fraților, v-ați gândit?