Ciprian Năprădean
Acum mai bine de 100 de ani, Take Ionescu, omul care mi-a inspirat teza de doctorat, spunea un adevăr care ar trebui scris cu litere MARI pe frontoanele Parlamentului: „Cine nu ţine pasul cu mersul schimbării riscă să fie târât.” Atunci o spunea în contextul revoluţiei bolşevice şi a lipsei de previziune a politicienilor noştri.
Astăzi, la fel ca atunci, clasa politică românească e târâtă. E târâtă de o realitate neînţeleasă, de neîncredere, de lipsă de contact.
Printre desenele animate ale copilului am prins o ştire care m-a şocat. Un om care îşi uda varza cu apă din Dâmboviţa a fost amendat. Ţăranii din Lunguleţu – traşi la răspundere pentru că folosesc apa din râu. Nu şi-au turnat piscine în vârf de deal şi nu au deviat cursul râului. Cu toate astea, Apele Române şi Poliţia i-au tratat ca pe hoţi. Halucinant.
În mod normal, o astfel de situaţie ar fi stârnit indignare la vârful statului. Premierul Bolojan ar fi trebuit să se poziţioneze deschis de partea ţăranilor. În schimb, l-a delegat pe ministrul Agriculturii. Acesta a ridicat din umeri şi a recitat fraze cu „dialog”, „contract-cadru”, „reglementare”. Să le spui asta unor oameni care îşi câştigă pâinea cu sapa e echivalentul unui scuipat în faţă. Iar reacţia lor, „asta e bla bla”, e tot ce trebuie să ştie acest guvern despre cum e perceput de popor.
Să fim sinceri, e vorba despre cât de jos e percepută ideea de stat. Cât de departe s-a îndepărtat politica de bunul-simţ. Aerul, ploaia, râul sunt ultimele lucruri pe care omul simplu le mai simte ca fiind „ale lui”. Dacă şi alea îi sunt luate sau taxate, ce-i mai rămâne? Formularul 2025A, anexa C?
Dragi politicieni, nu ştiu în ce lume trăiţi, dar aici, în lumea reală, proiectilul ne-a trecut pe lângă ureche în 2024. Vă faceţi că nu vedeţi, dar oamenii nu uită. Nu uitaţi de ce aţi fost huiduiţi. Şi, mai ales, nu vă minţiţi că o să fiţi iertaţi şi data viitoare.
Dacă nu înţelegeţi de ce propaganda rusă prinde atât de bine, uitaţi-vă la Lunguleţu. La oamenii ăia care nu mai au încredere nici în apă, nici în lege, nici în voi. Şi întrebaţi-vă: când omul nu mai are decât pământul sub tălpi şi râul din faţa casei, şi le luaţi şi pe alea, unde credeţi că se va uita?
Spre Bruxelles? Nici vorbă! Se vor uita spre cineva, oricine, care le promite că „o să le dea ţara înapoi ”. Şi-atunci, să nu vă miraţi că vine tăvălugul şi vă duce. Cu tot cu contracte-cadru, planuri de acţiune şi bla bla-uri birocratice.