Sanda Viţelar
Binecunoscuta expresie, „Ai carte, ai parte”, este asociată astăzi cu nivelul studiilor, dar, la originile sale, ea nu se referea la cât de multă şcoală ai făcut sau câte cărţi ai citit, ci la documente de proprietate asupra terenurilor.
„Expresia apare în Transilvania şi făcea referire la cartea funciară care prevedea cine ce proprietate deţine. Se emitea o adeverinţă, care specifica suprafaţa deţinută şi termenii posesiei. Ţăranii, oameni mai simpli, i-au zis «carte» şi de aici s-a ajuns la «ai carte, ai parte». Având «cartea» respectivă puteai demonstra dreptul de proprietate şi în sensul ăsta erai cineva”, explica la un moment dat, profesorul Vladimir Bogosavlievici, de la Colegiul Naţional „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, autor al mai multor volume care privesc istoria oraşului din inima Transilvaniei.
Adecă, ai documente care să susţină dreptul tău, ai parte de dreptul tău.
Parafrazând această expresie şi venind la oile noastre din 2025, Premierul Bolojan a anunţat al doilea pachet de măsuri fiscale, pachet ce vizează şi reforma Companiilor de Stat, aceste căpuşe bugetare care au infectat bugetul cu cheltuieli inutile.
Desigur, oamenii sunt revoltaţi, de ce nu s-a început reforma fiscală cu aceste Companii, mai ales că aceasta era şi cerinţa Uniunii Europene, cerinţă care a condiţionat alocările din PNNR, alocări vitale pentru dezvoltarea comunităţilor locale?
Se pare, însă, că să aplici un tratament dur ca să scapi de căpuşele de mai sus nu este atât de simplu precum poate părea la prima vedere. De ce? Ei bine, în opinia mea, există două motive principale.
Primul motiv este legat de cei care lucrează în aceste Companii, în speţă, cei care formează în prezent conducerea lor, recte, toţi cei care au contribuit masiv la susţinerea financiară a unor oameni sau chiar partide politice.
Dacă vă gândiţi puţin, logica e simplă. Să zicem că X, posesor de fonduri şi resurse, îl sprijină pe Y, candidat la Parlament. Y nu are bani pentru campanie, nici partidul din care face parte nu prea are. Aşa că X îl împrumută pe Y cu fondurile necesare şi îi pune la dispoziţie orice alte resurse are nevoie pentru ca omul să fie ales parlamentar.
O dată omul ales, investiţia făcută de X trebuie rambursată, poate chiar şi cu dobândă, în funcţie de prevederile contractului de împrumut, care cu siguranţă există şi e beton. Cea mai simplă soluţie, X devine membru în CA al unei companii de stat sau nepotul/nepoata, fiul/fiica lui X primesc vreo funcţie, musai de conducere într-o astfel de companie. Oamenii au acte, contracte, carte, deci, au parte.
Al doilea motiv vizează tot acte, contracte şi carte. De ce? Păi simplu. Modul de organizare, de desemnare, de angajare a conducerii acestor companii este atât de alambicat încât nu ne-ar ajunge o ediţie de ziar să explicăm în detaliu şi specificat întreaga procedură.
Prin urmare, Guvernul nu poate aşa, printr-o OUG sau asumare de răspundere să răstoarne tone de legislaţie şi mii de file de contracte prin care oamenii ăştia sunt cimentaţi în funcţiile lor remunerate cu zeci de mii de euro. Deci şi ei, au carte, au parte.
Ştiţi cine nu are carte? Noi, plebea, oamenii, şerbii de pe plantaţiile statului român care nu avem contracte beton prin care statul să nu poată creşte după bunul său plac TVA-ul şi taxele. De asta au început cu noi, pentru că la ăştia mici e simplu şi să tai şi să le creşti taxele, că doar n-ai carte, n-ai parte.