ASA Târgu Mureș a învins Metalurgistul Cugir cu 3-1 în amicalul disputat sâmbătă, 26 iulie, pe Stadionul Trans-Sil din Târgu Mureș, în cadrul pregătirilor pentru noul sezon de Liga 2 la fotbal. Golurile roș-albaștrilor au fost înscrise de Mircea Manole, Bogdan Vlad și Cristian Măgherușan.

Antrenorul Eusebiu Tudor a declarat că rezultatul contează mai puțin, accentul fiind pus pe omogenizarea echipei și completarea lotului înaintea startului de campionat. „Nu este important rezultatul, ci jocul. Trebuie să lucrăm mult și să ne completăm lotul, deoarece nu suntem clarificați pe anumite poziții și, din păcate, mai avem doar o săptămână până la meciul oficial din campionat. Am evaluat toți jucătorii tineri. Sunt lucruri pozitive pe care să le îmbunătățim. La meciul cu Corvinul Hunedoara trebuie să avem o echipă competitivă, dar încă nu suntem la parametrii maximi, deoarece avem jucători care au venit pe parcursul pregătirii. Îmi doresc să avem rezultate. Am venit să joc în Mureș și știu că aici lumea e pretențioasă, dar cred că vom reuși cu multă muncă și nu îi vom dezamăgi!”, a declarat Eusebiu Tudor, antrenorul principal al ASA Târgu Mureș, pentru Cuvântul Liber.

ASA Târgu Mureș va debuta oficial în Liga 2 la fotbal, sâmbătă, 2 august, pe teren propriu, Stadionul Trans-Sil din Târgu Mureș contra echipei Corvinul Hunedoara.

Sorin Crăciun