O nouă ediție a Școlii de vară de la Castrul legiunii a V-a Macedonica, Potaissa-Turda, se desfășoară în luna iulie. Activitatea este coordonată de lect. univ. dr. Fábián István, programul de studii Istorie, Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior” din cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș.
Scopul activității este acela de a oferi participanților lecții de istorie despre impactul prezenței romane în Dacia și de a prezenta metode interactive şi moderne de cercetare arheologică, precum şi tehnici de conservare a patrimoniului istorico-arheologic. Școala de vară are o componentă teoretică dar presupune și cercetare practică pe teren.
Este de menționat faptul că, pentru al doilea an consecutiv, la activitățile școlii de vară participă elevi de la Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș și de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, alături de participanții consacrați, studenți, masteranzi și doctoranzi de la specializările Istorie, Istorie și Turism Cultural, Limba și Literatura Română – Limba și Literatura Engleză, respectiv Tehnică Dentară din cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș.



