România, cu o producție estimată de 2,2 milioane tone semințe de floarea soarelui, se menține în poziția de lider în Uniunea Europeană. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, pe locul 2 e Bulgaria, cu 1,9 milioane de tone, iar pe al treilea loc Franța, cu 1,8 milioane tone prognozate.
Anul trecut, în județul Mureș s-au cultivat 10 580 ha cu floarea soarelui (comparativ cu 10 644 hectare în 2025), iar producția medie la floarea soarelui a fost de 2.841 kg/ha, conform datelor oferite de instituțiile abilitate.
Petru Pustai un tânăr agricultor mureșean din Coasta Mare, care deţine o fermă mixtă, cultivă anual floarea soarelui pe aproximativ 20 de hectare, deoarece încearcă să mențină un echilibru între toate culturile ca și suprafață, astfel încât să își poată asigura uniform o rotație și o diversificare adecvată.
,,Având în vedere condițiile climatice la semănat, floarea soarelui a pornit bine, dar în perioada mai-iunie a suferit din cauza lipsei de apă. În momentul acesta, precipitațiile căzute în ultimele zile ajută enorm de mult porumbul, care este rămas în urmă, dar, în ceea ce privește floarea soarelui, aflată în plină perioadă de înflorire, precipitațiile nu fac decât să disturbe polenizatorii, ceea ce va duce la achene sterile și, în consecință, la diminuarea producției. Nu vreau să mă arunc cu cifre, dar îmi doresc ca la sfârșitul recoltatului să fiu surprins pozitiv. Dacă în anii precedenți producțiile medii la noi în exploatații se situau în jurul cifrei de 3000 kg/ha, anul acesta mă aștept la o scădere de 15-20%. Totuși sper să mă înșel. De fapt, în adâncul sufletului sunt sigur că mă înșel și Dumnezeu o sa aibă grijă să fie bine”, a declarat pentru Cuvântul liber Petru Pustai.
Letiția BOTA

