Amalia Vasilescu
Să faci Medicină Militară este o experienţă unică, care îmbină pasiunea pentru medicină cu spiritul de camaraderie şi responsabilitatea faţă de comunitate. Aici dobândeşti cunoştinţe solide în medicină de urgenţă, medicină de teren şi managementul situaţiilor de criză, fiind pregătit să răspunzi rapid şi eficient în situaţii de urgenţă, fie că este vorba despre intervenţii în teatre de operaţiuni, situaţii de calamitate sau misiuni de menţinere a păcii.
Este uşor? Cu siguranţă, nu!
Mai multe detalii aflăm de la Elena Victoria Ţeranu, care a absolvit Facultatea de Medicină, Medicină Militară, din cadrul UMFST Târgu Mureş ca şefă de promoţie cu media 9,24. Şi s-a bucurat din plin de această călătorie, o călătorie de formare ca om şi profesionist.
Pe lângă pregătirea medicală, absolventul de medicină militară dezvoltă abilităţi de lucru în echipă, leadership şi adaptabilitate, fiind capabil să se integreze în medii diverse şi solicitante.
În plus, această carieră implică respectarea unor valori morale şi etice înalte, precum loialitatea, disciplina şi responsabilitatea socială.
În final, a fi absolvent de medicină militară înseamnă a avea oportunitatea de a salva vieţi şi de a contribui la securitatea şi binele general al naţiunii, într-un mod profesionist şi dedicat.
– Pentru început, te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine, pentru a te cunoaşte cititorii ziarului Cuvântul liber.
– Mă numesc Elena-Victoria Butaci-Ţeranu, am 25 de ani şi recent am absolvit Facultatea de Medicină, Medicină Militară, din cadrul UMFST Târgu Mureş.
– Când ţi-a încolţit în inimă dorinţa de a urma medicina militară?
– De mic copil mi-am dorit să devin medic. M-am născut într-o familie de asistenţi medicali, tatăl meu fiind asistent medical pe ambulanţă, iar mama mea în secţia de primiri urgenţe. Pot spune că am crescut înconjurată de medicină, îmi plăcea să le răsfoiesc cărţile medicale pe care le aveau şi eram fascinată de discuţiile pe care le aveau acasă. I-am văzut ca pe nişte eroi şi am apreciat întotdeauna faptul că erau mereu acolo pentru a întinde o mână de ajutor când cineva avea nevoie. Mi-am dorit şi eu să devin o astfel de persoană, un om pentru oameni, aşa că am ales medicina.
Partea militară a venit ca o surpriză care a completat perfect imaginea finală. M-am gândit să optez pentru medicină militară în liceu. Medicina este o facultate grea şi cea mai bună metodă pentru a izbândi este cu ajutorul disciplinei, iar pe aceasta am învăţat-o în armată. Mai mult, mie îmi place lucrul în echipă – esenţial în medicină, dar pe care l-am găsit cu mult mai mult în domeniul militar. M-am bucurat de susţinere din partea colegilor mei şi de sentimentul de apartenenţă.
Nu mi-am dorit niciodată să părăsesc România. Mi se pare că această ţară are potenţial. Am absolvit o facultate în România şi îmi doresc să ofer ceva înapoi acestei ţări.
– Ce criterii trebuie să îndeplinească un medic militar?
– În primul rând, criteriile pe care trebuie să le îndeplinească orice medic: empatia faţă de pacient, pasiunea faţă de medicină şi actul medical, curajul şi determinarea. Medicina este o carieră pe viaţă ce necesită efort continuu şi putere de sacrificiu.
Pe lângă aceasta, noi am depus un jurământ la începutul anului întâi faţă de ţara noastră, ce implică un respect pentru tot ceea ce înseamnă România şi românii şi faţă de uniforma militară.
Gândindu-mă la toate acestea, îmi doresc să devin constant o variantă mai bună a mea, să cresc, să învăţ din greşeli şi să pot să îndeplinesc această misiune cât mai bine posibil.
– Spune-mi, te rog, o lecţie importantă pe care ai învăţat-o în studenţie.
– Motto-ul Universităţii noastre este: „E Pluribus Unum” – „Din mai mulţi, unul”. Am învăţat şi experimentat pe propria piele că prin momentele dificile este mult mai uşor să treci împreună cu oamenii de lângă tine decât singur. Toţi suntem diferiţi şi avem propria lumină, iar mai multe lumini diferite pot spulbera cel mai înfricoşător întuneric.
– Dacă ar fi să rezumi anii de studenţie în doar trei cuvinte, ce ai spune?
– Solicitanţi, intenşi, memorabili.
– Ai terminat anii de facultate ca şef de promoţie. A fost greu?
– Din punctul meu de vedere, da. Am învăţat constant şi continuu timp de 6 ani. Am făcut mai multe sacrificii, am prioritizat studiul în detrimentul vieţii personale, însă nu regret cunoştinţele obţinute la finalul acestor ani.
Ceea ce regret este stresul care a însoţit această muncă depusă. Sunt multe aspecte care nu ţin de noi înaintea fiecărui examen, dar care reprezintă de multe ori sursa principală de stres.
După această experienţă, am învăţat să gestionez stresul mult mai bine şi, ca un sfat pe care aş vrea să îl împărtăşesc cu dumneavoastră: e bine să ne concentrăm pe ceea ce putem influenţa, să muncim pentru ceea ce ne dorim, fără să uităm să ne acordăm atenţie nouă înşine, iar lucrurile pe care nu le putem controla să le acceptăm, pentru că, din ceea ce am observat eu, aceste lucruri, de multe ori, se aşează exact cum este mai bine pentru noi.
– Care sunt următorii paşi spre care te îndrepţi în cariera profesională?
– Urmează un examen extrem de important în luna noiembrie, examenul de rezidenţiat. Momentan încerc să mă pregătesc cât de bine pot pentru acest examen, având încredere că oricare ar fi rezultatul mă voi descurca. Medicina este extrem de vastă, iar eu sunt deschisă la opţiuni. M-aş înclina mai degrabă spre o specialitate medicală, însă, ştiţi cum se spune, niciodată să nu spui niciodată.
– Cui ai vrea să mulţumeşti pentru ceea ce eşti astăzi, pentru reuşitele tale?
– În primul şi primul rând, soţului meu, Radu Butaci-Ţeranu, pentru că a fost stâlpul meu de sprijin toţi aceşti ani. Şi el a absolvit medicina militară, făcând amândoi parte din aceeaşi promoţie. Am început relaţia la finalul anului întâi şi ne-am căsătorit la finalul anului 4, iar de când ne cunoaştem a fost cel mai mare susţinător al meu. Nu aş fi unde sunt astăzi fără ajutorul lui.
De asemenea, familiei mele, părinţilor şi socrilor mei, pentru că ne-au susţinut neclintit în tot acest timp.
Prietenii mei, mulţi dintre ei fiind şi colegi de-ai mei, mi-au oferit suport necondiţionat şi au crezut în mine când poate nici eu nu mai credeam.
Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc acelor cadre didactice şi militare pe care le-am întâlnit de-a lungul facultăţii şi au reprezentat un model pentru mine. Le sunt profund recunoscătoare.