Dela0.ro a publicat joi o anchetă jurnalistică interesantă care ne arată cum răspunde Guvernul României doleanţelor românilor din străinătate şi cum, instituţia Biserica Ortodoxă Română reuşeşte să-şi impună voinţa la cel mai înalt nivel.
Materialul integral merită citit şi analizat, mai ales că, începând cu 1 August, vom strânge cu toţii cureaua ca urmare a măsurilor de redresare bugetară. Desigur, unii nu o vor face, pentru că harul e mai mare decât datul de taxe şi impozite la stat.
Pe scurt, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a publicat o cercetare de peste 250 de pagini despre diaspora românească în 2023. Documentul făcea parte dintr-un proiect care își propunea să obțină la final “o situație centralizată privind diaspora românească din cele mai semnificative state, situație care urma să stea la baza fundamentării unei noi Strategii pentru românii de pretutindeni, dar și a unui plan privind prioritizarea intervențiilor financiare în domeniile gestionate de către Department”. Sunt exact termenii folosiți în descrierea proiectului realizat cu bani publici, europeni. Costul total: un milion de euro.
Cercetarea a fost făcută pe diaspora din zece țări – Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie, Canada, SUA, Austria, Israel și Belgia. Unul dintre instrumentele folosite în studiu a fost focus grupul.
Focus grupurile realizate în cele zece țări au scos în evidență următoarele lucruri: românii vor mai multe consultate și diversificarea serviciilor oferite de către acestea, vor sprijin și informare pe zona drepturilor și obligațiilor, piața muncii, locuire, vor ca limba română să se învețe la școală, să fie parte din programă, vor susținerea asociațiilor românești care să reprezinte mai bine diaspora. În ceea ce privește religia, singura țară în care românii au cerut mai multe biserici a fost Marea Britanie.
Deşi în cercetare aspectele ce ţineau de practicarea credinţei nu ocupau un loc major, cumva, principalul beneficiar al finanţărilor nerambursabile din partea Departamentului a ajuns să fie Biserica Ortodoxă Română, care, în ultimii doi ani şi jumătate, a solicitat bani pentru cel puţin 30 de clădiri şi terenuri.
„Cel puțin 30 de clădiri și terenuri din străinătate au fost propuse spre achiziționare de BOR, care în ultimii doi ani și jumătate a depus la DRP solicitări de finanțare pentru achiziții imobiliare de minim 75 de milioane de lei (15 milioane de euro). Aproape jumătate dintre bunurile imobiliare vizate sunt în Italia. Alte țări în care BOR a cumpărat sau va cumpăra clădiri sunt Franța, Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Spania, Portugalia și Germania”, scriu cei de la DelaO.ro.
Întreaga acnchetă o puteţi citi aici: https://shorturl.at/fldmL
Alex Corin

