În perioada 30 iulie – 1 august 2025, Târgu Mureș a fost gazda meciurilor din grupele de calificare la tenis de câmp ale Junior Davis Cup Regional și Junior Billie Jean King Cup (Summer Cups).

La categoria băieți U18, meciurile din Grupa C s-au desfășurat la Baza Sportivă Intaro, unde au participat echipele naționale din Bulgaria, Marea Britanie, Israel, România și Slovenia. Reprezentativa României, formată din Yannick Theodor Alexandrescou, Matei Todoran și Cezar Gabriel Papoe, sub îndrumarea căpitanului Manuel Niculae, a reușit să se califice, alături de Slovenia, în faza finală a competiției, care va avea loc la Roma, Italia, între 4 și 6 august.

„Ne bucurăm că am reușit să aducem la Târgu Mureș, în premieră, o etapă din Summer Cups-ul de 18 ani. Ne bucurăm că România s-a calificat pentru următoarea rundă de săptămâna viitoare de la Roma. Singurele mici probleme au fost cu partea de vreme, dar noi eram pregătiți cu prelate pentru terenuri, în rest turneul a decurs normal”, a declarat pentru Cuvântul Liber, Andrei Mlendea, organizatorul turneului.

Sorin Crăciun