Mugurel Puşcaş
Mă-ntorc la vatra părintească,
Nu mă aşteaptă „nime”-n prag,
Cei dragi sunt „detaşaţi” departe
La Dumnezeu, pe alt meleag.
Păşesc pe vechea ulicioară
Înconjurat de umbre vechi,
Se plimbă Cel de Sus prin mine,
Împărăţind stele-perechi.
Turla bisericii-n depărtare
Presară-n cuget har ceresc,
Dascălii mei din vechea scoală
Cu paşii de slove mă-nsoţesc.
Chiot de fete, jos, în luncă,
Sub „Bursucău” , pe „Hora”-n vii,
Maci roşii-mi sângerează-n tâmple
Săruturi dragi de păpădii.
Mă cheamă Mureşul prealinul
Curgând alene, drag şi sfânt,
Să-mi îmbăiez copilăria,
Cărări de soare, brazi, pământ.
Bunii mei dragi m-aşteaptă-n poartă
Cu iz de basm şi busuioc,
Au viscol şi nepoţi în plete,
Aşteaptă veşnici alt soroc.
Îl văd pe tata prin grădină
Împovărat de griji şi rând,
Pe mama străjuind lumină,
Culcându-se cu mine-n gând.
Ciotârna casei e căzută
Iar locu-mi pare-aşa pustiu,
Mă-ntorc să reclădesc trecutul
Acum, cât nu e prea târziu.
Adie iz de vară veche,
De mere dulci şi nepătruns,
Stau lucruri bătrâneşti în casă,
Aşteaptă blânde un răspuns.
Fără odihnă sau zăbavă
Voi reclădi pridvorul vechi,
Meticulos, fără de grabă,
Învăţ de meşteşug străvechi.
M-aşteaptă coasa roasă-n şură,
Iarba-n ogradă-i până-n brâu,
Lipsit de griji şi cu măsură,
Voi umple corliţa cu grâu.
La ceas de taină după muncă
Ca bunii mei voi hodini,
Un cor melodios de greieri
M-a încânta spre zori de zi.
Cândva pleca-voi mai departe
La rându-mi „detaşat” şi eu…
Mă-ntorc la vatra părintească
Păşind sfios… Cu Dumnezeu.