Comorile de lângă noi – Sânpetru de Câmpie

Mihai Teodor Naşca

Pe teritoriul comunei Sânpetru de Câmpie s-au descoperit o serie de vestigii, printre care un dinar roman, emis în anul 126 î. Hr. De asemenea s-a găsit o statuetă romană din bronz, reprezentând un efeb. Aceste marturii istorice se păstrează astăzi la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca. În satul Bîrlibaş, aparţinător comunei Sânpetru de Câmpie, cu ocazia construirii unui siloz s-au descoperit două ceşti de culoare neagră, confecţionate la sfârşitul epocii bronzului, fiind ulterior găsirii păstrate de către o persoană particulară.


O monedă romană imperială din bronz, din secolul al III-lea s-a descoperit în satul Dâmbu. Profesorul, Ioan Milăşan, a găsit la locul numit „Algioara”, un opaiţ de lut din neoliticul superior, pe care ulterior l-a predat unui angajat al Muzeului Judeţean din Târgu Mureş.


Cele mai multe descoperiri arheologice s-au găsit pe teritoriul satului Sângeorgiu de Câmpie: o monedă cu inscripţia „Provincia Dacia”, monede post romane din aur, un solidus de la Leon (457-474), altul de la Iustinian (527-565). Piesele sunt păstrate la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca.


De la notarul comunei Sânpetru de Câmpie, Octavian Dorca, instituţia clujeană a achiziţionat un număr de 23 de monede, din care 13 sunt romane, un inel de bronz şi un vârf de lance din bronz.


La locul numit „Comoara” din satul Sângeorgiu de Câmpie s-a descoperit o aşezare daco-romană cu resturi de construcţii, o statuetă din bronz, iar în anul 1983, tot în acel loc s-au descoperit fragmente de ceramică romană, un zid de mortar, un medalion din lut reprezentând o bufniţă, simbol al zeiţei romane, Minerva. Obiectele sunt datate din secolele II şi III şi se găsesc la Muzeul Judeţean Mureş.


În satul Tuşinu au fost descoperite conducte din lut, romane, şi fragmente de vase romane, provenite dintr-o aşezare romană, toate acestea fiind expuse la Muzeul de Istorie din Cluj Napoca.