Tratamentul prin radioterapie al cancerului de sân în doar 3 săptămâni

La Spitalul Clinic Județean Mureș, lupta împotriva cancerului de sân se duce la cele mai înalte standarde medicale!

Pe lângă programul de reconstrucție mamară, în cadrul Departamentului de Radioterapie se realizează tehnici moderne și personalizate pentru pacientele diagnosticate cu cancer de sân.

Radioterapia se administrează la nivelul sânului restant după înlăturarea tumorii, sau la nivelul peretelui toracic, în asocierea sau nu cu tratarea concomitentă a ariilor ganglionare, inclusiv după reconstrucție mamară imediată, folosind tehnici moderne precum IMRT-VMAT ghidate imagistic.

Indicația de radioterapie este stabilită în cadrul Comisiei de tumori mamare, din care fac parte specialiști din chirurgie, oncologie medicală, radioterapie, imagistică și anatomie patologică – asigurând o decizie terapeutică multidisciplinară, centrată pe fiecare pacientă în parte.

Datorită progresului tehnologic, durata tratamentului a fost semnificativ redusă. Se utilizează radioterapia hipofracționată, conform celor mai recente ghiduri europene și internaționale – o abordare devenită standard de tratament în Europa și SUA.

În locul unui tratament clasic de 5-6 săptămâni, radioterapia mamară se finalizează în doar 3-4 săptămâni, cu aceleași rezultate oncologice și un plus de confort pentru pacientă.

Începând cu luna Ianuarie, peste 90% din pacientele afectate de această patologia au fost tratate în cadrul departamentului nostru prin această tehnică modernă, radioterapia hipofracționată, având multiple beneficii precum:

1. Durată totală redusă a tratamentului

2. Eficiență oncologică dovedită

3. Inițiere mai rapidă a tratamentului sistemic adjuvant

4. Mai puține reacții adverse, rezultate estetice foarte bune

5. Câștig de timp și confort

6. Aplicabilitate după reconstrucție mamară

7. Standard recunoscut internațional recomandată de ghidurile ESTRO, ASTRO, NCCN, radioterapia hipofracționată este considerată tratament de primă intenție pentru majoritatea pacientelor cu cancer de sân.

Echipa SCJM pune accent pe excelență medicală, colaborare interdisciplinară și grijă față de pacient.

Pentru mai multe informații sunați la 0265-215.133 interior 278/290, Clinica Oncologie și Radioterapie, Laborator de Radioterapie.