Sâmbătă, 16 august, pe terenul din Nazna, A.C.S. Academica Transilvania Târgu Mureș a disputat un meci amical de pregătire în compania formației Sticla Arieșul Turda. Partida s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 0–2.
Deși rezultatul a fost favorabil adversarilor, staff-ul tehnic al echipei mureșene și-a atins obiectivul stabilit pentru această confruntare: întregul lot a fost rulat și testat, oferind antrenorilor ocazia de a analiza atât relațiile de joc, cât și nivelul individual al fiecărui jucător, în perspectiva debutului în Liga a IV-a Elite.
Astfel de întâlniri de pregătire au un rol esențial în omogenizarea echipei și în conturarea strategiilor de joc pentru sezonul oficial.
Reprezentanții clubului au transmis mulțumiri adversarilor pentru confruntarea fair-play, precum și suporterilor care au fost prezenți la meci.
(Sursa foto: ACS Academica Transilvania Târgu Mureș)
Sorin Crăciun

