Joi, 21 august, la Stadionul Trans-Sil din Târgu Mureș, a avut loc conferința de presă susținută de antrenorul principal al ASA Târgu Mureș, Eusebiu Tudor, alături de jucătorii Rareș Trif și Vlad Bogdan, înaintea partidei din etapa a 4-a a Ligii 2 Casa Pariurilor.
Formația mureșeană va întâlni sâmbătă, 23 august, de la ora 11.00, în deplasare, pe CSC Dumbrăvița. Tehnicianul Eusebiu Tudor a subliniat dificultatea duelului: „Poate fi cel mai greu meci de până acum. Adversarul are o altă filozofie de joc față de sezoanele trecute. Suntem într-un moment bun și trebuie să-l prelungim, cu modestie și determinare.”
La rândul său, jucătorul Vlad Bogdan a afirmat că echipa va lupta pentru victorie în ciuda drumului lung: „Vom face tot ce ne stă în putință să ne întoarcem acasă cu cele trei puncte.” Colegul său, Rareș Trif, a punctat că diferența va fi dată de jocul ASA: „Întâlnim o echipă incomodă, dar vom conta pe stilul nostru.”
În clasament, ASA Târgu Mureș ocupă locul 4 cu 7 puncte, în timp ce CSC Dumbrăvița se află pe poziția a 15-a, cu 3 puncte. Podiumul Ligii 2 este format din CSM Reșița, FC Bihor și FC Voluntari, fiecare cu câte 9 puncte.
Sorin Crăciun

