Adrian Armand Giurgea
Ştiţi cum se spune din vremuri străvechi, cum că politica ar fi mare curvă, aşa-i? Dar, ca multe alte vorbe de duh, e greşită! Pentru că nu politica-i curvă, ci politrucii care zic că fac politică. Nu politicienii! Doar politrucii! Cărora li s-a dus duhul, dar care au neruşinarea să existe în continuare. Mai ales cei care se dau întruna virgine deşi şi-au pierdut până şi ultima urmă de puritate.
Ei însă ne dau întruna lecţii, de moralitate, de loialitate, de civism, de erudiţie şi, cel mai grav, de democraţie. Dar, o altă vorbă ne spune că adevărul, chiar dacă uneori se mişcă mai lent, tot ajunge la ţintă şi iese la iveală. Aşa şi cu ei. Politicienii de mucava.
De fapt, politrucii zilelor noastre care se ghidează mai nou după vorbe scoase de prin analele discuţiilor purtate după sau în timpul beţiilor la care iau parte, doar poporul nu se sloboade la gură oricum… Iar lor le-a plăcut şi le place şi azi beţia de cuvinte, încrezători fiind că se va găsi şi pentru ei, măcar un rând, în cărţile de Istorie…
Şi nu pot să trec peste un dialog ajuns zilele astea sub ochii mei, dialog purtat între doi foşti prieteni. Unul, fost politician scârbit de ce se întâmplă, iar altul, un fel de dumnezeu care are răspunsuri la tot şi la toate, omul perfect să schimbe tot, dar incapabil să mişte o piatră dacă „mafiile” se pun în mişcare. În acest context, vă spun că am rămas pur şi simplu siderat să citesc un dialog între cei doi în cadrul căruia politrucul spune sec: „prefer mafia din… (de aici, locală – n.r.), decât mafia din… (de acolo – n.r.)”…
Mai simplu ar fi fost să scrie: mai bine să ne fure hoţii noştri decât să ne fure hoţi din alte părţi… Asta deşi nici măcar dihorul sau nevăstuica nu mănâncă puii din ograda unde-şi au cuiburile… Însă omul nostru este ales într-un for deliberativ şi-i place să zbiere din toţi rărunchii că nici usturoi nu a mâncat, deci nici gura nu-i pute. El duce în spate voturile unor oameni care au crezut în el şi partidul din care face parte, iar el vorbeşte simplu şi sec despre „mafii” fără a ascunde că inspiră adesea din aerul lor…
Aproape că am crezut că, după aceste replici, îşi va da demisia, ştiind că acea conversaţie va ajunge la lume. Pasivitatea sa mi-a confirmat însă, o dată în plus, că politicienii de mucava au fost sunt şi vor fi cei cu gura mare, cei care au soluţii pentru orice, însă „au ghinionul” că nimeni nu îi înţelege. Şi, poate tocmai de aceea, ei sunt cei ce au fost folosiţi şi sunt în continuare folosiţi pentru a planta ura, ranchiuna şi spiritul revanşard în mentalul unei colectivităţi dezamăgită de propriul eşec…
Pentru că punctul în care suntem astăzi, dincolo de eşec, îşi are esenţa exact în acest filon sădit zi de zi de politrucii care au călărit şi călăresc ţara într-o manieră de-a dreptul samavolnică. Aşa au apărut fracturile ilogice, faliile inexplicabile într-o societate care, la atâţia ani de la recâştigarea libertăţii ar fi trebuit să fie suficient de matură încât să nu mai accepte mizele şi mizeriile mărunte ale politrucilor.
Poate ar fi de înţeles, privind în urmă, Martie 90 sau Mineriadele. Dar nu poate fi de înţeles cum astăzi, în ciuda tuturor evidenţelor, poporul se lasă manipulat, oamenii cu carte fiind parte sau părtaşi ai politrucilor „gata de poruncă” după ce vor fi pus din nou şaua pe nărăvaşii care mârâie-n front…
Şi, uite aşa, în 2026, faliile din societate par mai greu de astupat ca oricând, iar ura de clasă este probabil la aceleaşi cote la care a fost la instaurarea comuniştilor la putere în România postbelică… Zbiară doar politrucii şi aproximativii. Habarniştii. Cei care ar avea ceva de spus cu adevărat, tac din nou.
De teamă. Pentru că nu ştiu cum se vor aranja apele. Şi pentru că, în aceste vremuri tulburi, te poţi aştepta la orice. Iar după mesajul nazist de a nu le permite străinilor să muncească la noi, nu rămâne decât să aflăm că alte grozăvii s-au produs. Iar de aici până la adevărata teroare nu mai e decât un pas. Şi politrucii poartă întreaga vină. Au lucrat cu discernământ pentru a se ajunge aici.
Au zdruncinat ani la rând Statul de Drept. Au construit mereu narative care să le permită şi să le justifice biciuşca lovind crupa nărăvaşilor până îi bagă înapoi în formaţie… Aşa şi miercuri: politrucii ne-au arătat din nou că „separaţia puterilor în stat” este doar o sintagmă, nu are a face cu democraţia românească. De ce? Pentru că, în loc să adopte o lege, Puterea reunită în Parlament şi-„a trântit-o” pur şi simplu pentru a permite „premierului salvator” să-şi asume răspunderea pe un pachet de legi care nu vor aduce bani azi la Bugetul de Stat, nici mâine şi nici poimâine.
Dar va fi un „pachet” al biruinţei într-un război în care ne batem singuri şi vom fi înfrânţi. Pentru că, printre altele, va deveni un lux să fii întreprinzător privat, iar proprietatea va fi ea însăşi aspru taxată, făcând astfel ca dorul de ducă să fie şi mai aprig decât a fost oricând în ultimii douăzeci de ani. Dar poate fi stins şi acesta, că doar graniţele nu sunt veşnic deschise, nu?
Dacă e criză de forţă de muncă, se pot închide şi ele. Ne-o poate „cere UE”, nu? Adică putem spune asta, minţind cu neruşinare un popor mult prea obişnuit să creadă fără a cerceta, uitând că aleşii lor nu sunt dumnezeii lor, ci doar imaginea propriului lor eşec.
Iar în final, pe scurt: democraţia suferă, România suferă, poporul va suferi din cauza propriei neputinţe. Politrucii vor sta mereu în frunte, indiferent de partid sau partidă, iar faliile se vor căsca de fiecare dată când găştile vor avea nevoie de ele. Iar patriotismul local se va clădi în continuare pe sintagma „decât mafiile lor, mai bine mafioţii noştri”… Pentru că cei care ar putea schimba ceva vor alege pe mai departe tăcerea complice. Părerea mea.