Ciprian Năprădean
Am ascultat pe Voxa o carte bunicică, „Anul 1000. Exploratori, negustori şi începutul globalizării”. In paginile ei, Valerie Hansen încearcă să reconstituie o lume care, departe de a fi încremenită într-un Ev Mediu întunecat, pulsează de schimburi comerciale, idei şi credinţe. Vikingii se avântă în Atlantic şi ating ţărmurile Americii, arabii şi indienii controlează mările sudice, chinezii trimit pe drumul mătăsii nu doar preţiosul material ci şi porţelanuri, iar Africa devine furnizorul de aur si sclavi al unei economii globale timpurii. Cartea are meritul de a arăta că globalizarea nu a început în 1492, ci cu mult înainte, când negustori, sclavi, idei şi credinţe traversau continente, punând în contact civilizaţii foarte diferite.
Punctul forte al cărţi este frumuseţea şi amplitudinea naraţiunii. Hansen reuşeşte să împletească poveşti din Europa, Asia, Africa şi Americi într-un fir narativ captivant, scris cu pasiune. Totuşi, trebuie menţionat, că entuziasmul o face uneori să forţeze demonstraţia. Prezenţa vikingilor în America centrală si ipotezele despre contactele nord – europenilor cu mayaşii sunt interpretate ca început al globalizării, deşi dovezile sunt fragile. Prin urmare cartea trebuie citită critic, ca pe o poveste incitantă şi provocatoare mai degrabă decât ca pe un verdict definitiv asupra începuturilor globalizării.
La finele cărţii e oportun să ne punem cel puţin o întrebare: cât de veche este, de fapt, lumea noastră globală?