Programul de studii Managementul Sistemelor de Energie (MSE), funcționează în cadrul Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației a UMFST „G.E.Palade” din Târgu Mureș din anul 2008.

Odată ce l-am cunoscut pe Petrică Claudiu Pilcă, absolvent al programului de master ca șef de promoție, pot spune că inginerii sunt oameni cu o delicatețe practică: observă detaliile fine, ascultă cerințele și caută soluții care să funcționeze în lumea reală. Au grijă de echilibru între formă și funcțiune, între eficiență și siguranță, între visele proiectului și resursele disponibile. Această finețe se vede în răbdarea cu care trec prin pașii de testare, în respectul lor pentru utilizatorul final și în modul în care transformă complicațiile în lucruri clare și sustenabile. În mijlocul graficei și al calculelor, ei păstrează o inimă de constructor: să ridice lucruri care nu doar funcționează, ci rezistă în timp.

Și da, au umor. Un umor discret, tehnic, care apare când diagramele devin piese de povești sau când un buget mic devine obiectul unei glume despre priorități. Îl vezi în felul lor de a alina tensiunea unei întâlniri cu o observație precisă sau o remarcă despre cum orice problemă poate fi “rezolvată” cu o notă de realitate și un strop de creativitate. Așa, prin delicatețe și râs, inginerii transformă complexitatea în soluții utile și oameni în parteneri de drum. Mai multe detalii într-un scurt interviu.

-Te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine, pentru a te cunoaște cititorii ziarului Cuvântul Liber.

-Mă numesc Pilcă Petrică Claudiu, sunt inginer în cadrul companiei CNCF „CFR” – SA, absolvent al Facultății de Inginerie Electrică, din cadrul  Universității Tehnice din Cluj Napoca, absolvent al programului de masterat Managementul Sistemelor de Energie al Facultății de Inginerie și Tehnologie a Informației din cadrul Universității de Medicina, Farmacie, Știinte și Tehnologie din Târgu Mureș.

-Ai încheiat programul de masterat ca șef de promoție. Cum te simți?

-După încheierea ciclului de 6 ani de studii superioare, mă simt mândru de realizările mele, atât pe plan educațional, cât și pe plan profesional. Dumnezeu a rânduit să îmi pun în aplicare visele și aspirațiile.

-De ce ai ales acest program?

-Acest program de masterat,MSE, completează perfect ciclul de licență în domeniul Ingineriei Electrice, venind cu completări semnificative, care m-au ajutat să aprofundez această știință.

-Care dintre modulele studiate ți-a plăcut cel mai mult și de ce?

-Modulul care mi-a stârnit o adevărată plăcere a fost Managementul energiei și eficiența energetică, care reprezintă un subiect tabu în momentul de față, dar și in viitor.

-Cui ai vrea să mulțumești pentru succesul tău?

-Pentru succesul meu de pănă acum, vreau să îi mulțumesc Bunului Dumnezeu, familiei mele, tuturor cadrelor didactice, ce au contribuit aici și, nu în ultimul rând, prietenilor mei, care au fost mereu alături de mine.

-Ce îți place să faci în timpul liber?

-În timpul liber sunt pasionat de tot ce funcționează cu energie electrică, de vehiculele istorice și sunt suporter al meciurilor de fotbal.

-Cum ai reușit să te organizezi pentru a-ți gestiona timpul între activitățile de zi cu zi și cele dedicate învățatului?

-Am reușit să îmi gestionez timpul eficient, punând educația pe primul loc, locul de muncă subordonându-se acesteia, deoarece în școală învățăm noțiunile ce le aplicăm la locul de muncă. Am încercat pe cât posibil, atât în facultate, cât și la master, să fiu prezent la toate cursurile. De cele mai multe ori, am ratat o cafea bună pentru un curs și mai bun.

-Povestește-mi despre o situație în care a fost necesar să colaborezi cu o echipă interdisciplinară. Ce ai învățat despre comunicare?

-Situații în care trebuie să colaborez cu o echipa interdisciplinară se ivesc, de regulă, la locul de muncă, unde pentru a rezolva o anumită problemă este primordială comunicarea, care stă la cheia succesului.

-Ai vreun motto preferat?

-În viață este important să facem mai multe fapte bune decât fapte rele, astfel aș putea să îl citez pe marele fotbalist român, Gheorghe Hagi, care spunea:  “Să facem ca să fie bine să nu fie rău!”.

-Cum ai rezuma experiența anilor de studenție?

-Cei 6 ani de studenție….. ohooo, sunt multe de zis în privința lor, esențiale au fost experiențele de viață, prieteniile legate, viața în cămin, dar și noțiunile dobândite.