Alex Corin

După ce luni se ajunsese la o înțelegere și oficialii CFR SA promiseseră că nu vor fi trenuri anulate la CFR Călători și Transferoviar Călători pe motiv de neplată a Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), miercuri după amiază s-au răzgândit. Administratorul infrastructurii feroviare a dat o dispoziție în teritoriu prin care comunică ce trenuri se vor anula începând de luni, 1 septembrie, respectiv de la 1 octombrie.

Operatorul feroviar de stat a dat următorul comunicat: „CFR Călători se află în imposibilitatea de a achita la termenul scadent contravaloarea facturilor pentru tariful de utilizare a infrastructurii în valoare de 41,4 milioane de lei, având în vedere că deși avea de încasat de la Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF), pentru plata facilităților de călătorie și a compensației pentru serviciul public, peste 139 milioane de lei, de la momentul întâlnirii derulate la sediul ARF a fost achitată doar suma de 7,8 milioane de lei care a intrat în conturile CFR Călători în data de 26.08.2025. Cu toate acestea, CFR Călători a achitat către CFR SA din valoarea scadentă, până în prezent, 13 milioane de lei și întreprinde în continuare demersurile necesare, atât pentru încasarea sumelor datorate de Autoritatea de Reformă Feroviară ca urmare a prestației efectuate, cât și pentru plata sumelor datorate CFR SA și celorlalți furnizori de servicii. Menționăm că dacă pe lângă subcompensarea sistemului de transport feroviar de călători se înregistrează și întârzieri în plata facilităților de călătorie acordate diferitelor categorii sociale și a compensației suntem practic în imposibilitatea respectării angajamentelor contractuale în termenele scadente. CFR Călători cere scuze publicului călător pentru incovenientele care pot aparea și face tot ce este posibil pentru a limita impactul acestora”.

Astfel, peste 40 de trenuri au fost anulate în toată ţara. Mai jos lista celor care vizează judeţul Mureş.

Începând cu data de 08.09.2025 și până la noi dispoziții trenul 4143 SE ANULEAZĂ în relația Bistrița Nord – Deda.

 Începând cu data de 08.09.2025 și până la noi dispoziții trenul 4145 SE ANULEAZĂ în relația Deda – Bistrița Nord.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 4533 și 4536 SE ANULEAZĂ în relația Târgu Mureș – Războieni și retur.

 Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 2441 și 2443 SE ANULEAZĂ în relația Târgu Mureș – Sibiu și retur.

 Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 2445 și 2447 SE ANULEAZĂ în relația Teiuș – Târgu Mureș și retur.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenul 2563 SE ANULEAZĂ în relația Sibiu – Sighișoara.

 Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 2567 si 2568 SE ANULEAZĂ în relația Sibiu- Sighișoara și retur.

Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 1748 și 1749 SE ANULEAZĂ în relația Targu Mures – Deda și retur.

Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 1745 și 1746 SE ANULEAZĂ în relația Târgu Mureș – Cluj Napoca și retur.