Adrian Armand Giurgea
Extremiştii de tip „suveranist” sunt în floare. Mai e puţin până când noi, ceilalţi, vom fi luaţi la bătaie pe stradă. Deocamdată „au testat piaţa” cu străinii. Căci românii, aşa ospitalieri cum le place să se laude că sunt, uită că ei înşişi au fost şi sunt străini pe unde se duc, ei sau ai lor, să câştige mai bine, şi au viscerală şi chiar ancestrală ura faţă de străini.
Da, e ancestrală, însă s-a lucrat mult la menţinerea ei la cote maxime. Chiar şi în democraţie. Pentru că masele au nevoie de ceva care să le urnească, nu-i aşa?! Iar conducătorii, indiferent cine au fost sau sunt ei, ştiu asta. Şi ştiu şi că românul este, de fapt, un fricos şi, în loc să se ridice să îşi apere fiinţa, adesea încremeneşte de frică. Şi, atunci, de ce să nu folosim, iată, în 2025, această formulă care, în cele din urmă, ar putea duce la construirea unui imperiu? Al fricii, desigur.
Flancat de cel al urii, pe care, de altfel, am construit tot… Da, nu ar trebui să generalizez, dar uitându-mă la ceea ce ni se întâmplă, mă tem ca nu cumva acel banc pus în seama „Radio Erevan”, să nu fie cumva chiar adevărat. Căci, obiectiv privind lucrurile, îmi vine să spun că Nicu şi Marcel, deja doi premieri intraţi în istorie, au dat tot ceea ce putea da Statul poporului.
Au majorat pensii. Au majorat salarii. Au dat banii pe care alţii îi ţin „în rezervă” pentru dezvoltarea infrastructurii locale. Au dat tot şi nu au primit nimic la schimb. Cineva a vrut probabil să le arate că… „nu aşa se cresc copiii, punându-le totul la dispoziţie” şi le-a dat-o peste nas. Scuzaţi-mi expresia, dar nu aşa arată tabloul până acum?
Cei doi premieri au dat totul poporului şi s-a ales praful de ei. Iar cei ce au venit după sunt în situaţia în care nu mai pot da nimic. Deci, la viitoarele alegeri au rămas practic fără nada cu care să ademenească votantul, Şi atunci şi-au imaginat o criză. Apoi au construit-o.
O adâncesc şi o dezvoltă. Împotriva poporului. O cresc pe ură şi frică. Ura de clasă şi ura de seamăn. Plus frica de a nu fi cumva tu cel ales să plăteşti o criză imaginară. Iar ei speră că, la viitoarele alegeri, vor putea spune din nou „vă dăm” sau „vedeţi, România merge bine”, fără a adăuga „vă dăm ceea ce v-am luat” sau „România merge bine, dar aşa mergea şi înaintea noastră”… Dacă nu mergea bine, cum dezvolta Bolojan Oradea sau Bihorul?!
Doar nu a dus bani de acasă! Sau alţii… Şi, uite aşa, revin la cei doi, Nicu şi Marcel şi mă întreb ce i-a oprit să facă ultimul pas înainte de a fi trimişi în istorie? Puteau duce România în zona Euro. Astăzi am fi putut avea aceeaşi monedă ca restul europenilor spre care tânjim şi a căror monedă este schimbată mereu pe leii noştri grei la casele de schimb în funcţie de jocul politrucilor.
Dar n-au făcut-o. Pentru că jocul politic ar fi fost altul astăzi şi, poate, am fi scăpat de o parte din politruci. Însă aşa, la noi în ogradă, cu suveraniştii noştri obraznici crescuţi şi hrăniţi de aceiaşi politruci – căci toţi au avut cândva nevoie de bătăuşii proşti din fundul clasei, nu-i aşa? – pregătiţi să joace poporul din oferte electorale o dată la patru ani, suntem cei mai tari.
Facem şi desfacem România din vorbe, cu prea puţine fapte, ne pricepem la economie, la administraţie, la negocieri şi geo-politică, iar când nu ne iese construim propriul scandal, căci ura şi frica sunt uşor de manevrat în mentalul colectiv, ele fiind sădite acolo şi „îngrijite” de politruci fără scrupule care, în afara interesului lor nu au avut vreodată alt gând, deşi au vândut şi vând chiar şi azi la tarabe „interesul naţional”.
Şi, uite aşa, revin la bancul „Radio Erevan”, n-am uitat de el, şi mă tem ca nu cumva să fie adevărat astăzi, la aproape 36 de ani de când am scăpat de gaşca ceauşistă. Căci bancul spune aşa: „Va fi oare vreodată bine şi în România?” iar răspunsul sec este trist. Trist pentru noi, dar mai ales pentru cei ce vor fi: „În România a fost deja bine”… Nu poţi râde decât dacă eşti prost. Poţi rânji însă în speranţa că s-or găsi stăpâni pe care să-i slujeşti, dar să fie români, căci străinii nu-ţi plac. Să fie mafioţi de-ai locului, că mafioţii străini nu-s buni, cum spuneam săptămâna trecută că judecă un politruc local…
Iar asta arată din nou cât de greu integrabili suntem într-o societate europeană care are gândul Statelor Unite ale Europei, în timp ce noi avem gândul de a fi „pe veci aici stăpâni”. Da, noi nu vrem să murim prin străini, în timp ce Europa nu vrea să moară… Simţiţi diferenţa? E ceva de genul oraşelor care se dezvoltă pe verticală, în timp ce noi, la Târgu Mureş nu am reuşit să redeschidem nici măcar buzile publice din centru sau de prin cartiere.
Asiaticii au toalete inteligente, trenuri care circulă cu sute de kilometri la oră, europenii încearcă să îi copieze, să se dezvolte, iar noi, „visători ca la teatru”, ne mândrim cu puştanii corupţi de extremele suveraniste care văd „invadors” peste tot, „apără România”, iar când sunt prinşi de autorităţi întreabă în lacrimi „pot s-o sun pe mama”???…
Asta-i România! Acesta-i Târgu Mureş, cu zăbrele ruginite la buda publică din centru şi cu bani aruncaţi aiurea în proiecte de redesenare a Centrului care nu vor aduce însă nimic nou sau util comunităţii, doar o spoială cu ajutorul căreia unii vor veni să candideze în 2028. Aşa cum cei de la Putere de azi, sau alţii mai şmecheri, vor veni să candideze la alegerile parlamentare şi prezidenţiale călare pe „eşecul” care justifică astăzi „tăierile”, dar care nu dă vreun impuls dezvoltării. Poate pentru că… binele deja a fost în România şi voi nu v-aţi dat seama…