Un „Joker” pe străzile Târgu Mureşului – între spectacol şi dramă socială

Sanda Viţelar

În ultimele zile, reţelele sociale au fost animate de apariţia unui personaj insolite: un bărbat costumat precum celebrul Joker, plimbându-se pe mijlocul străzii. L-am văzut şi noi, iar filmuleţul a strâns rapid comentarii şi distribuiri, devenind subiect de discuţie aprinsă în comunitate. Dacă la prima vedere scena poate stârni amuzament sau chiar teamă, în spatele acestei apariţii se ascunde o problemă mult mai serioasă.

Din relatările mureşenilor, omul a fost văzut în mai multe zone din oraş şi se pare că suferă de afecţiuni psihice. Mai mult, deşi ar fi fost internat la un moment dat, el a fost lăsat să plece, revenind pe străzi, spre uimirea şi neliniştea comunităţii.

Această situaţie ridică întrebări incomode despre felul în care sistemul medical şi cel social gestionează cazurile persoanelor vulnerabile. Avem de-a face cu un cetăţean care are nevoie de sprijin specializat. Din păcate, reacţia generală a societăţii este să transforme drama personală într-un spectacol, în loc să pună presiune pe autorităţi pentru a găsi soluţii reale.

Problema sănătăţii mintale rămâne un tabu în România, iar cazuri precum cel al „Joker-ului din Târgu Mureş” scot la lumină lipsurile: spitale insuficient dotate, personal subdimensionat, lipsa serviciilor de reintegrare socială. În lipsa unui sistem de sprijin coerent, oamenii cu probleme psihice ajung fie marginalizaţi, fie transformaţi în curiozităţi virale pe internet.

Dincolo de glume şi reacţii alarmiste, ar trebui să ne punem o întrebare simplă: cât de pregătit este oraşul nostru să gestioneze situaţii care implică persoane cu tulburări psihice? Siguranţa comunităţii e importantă, dar la fel de important este şi dreptul acestor oameni la tratament, la sprijin şi la demnitate.

Un oraş modern nu se măsoară doar în clădiri noi sau investiţii economice, ci şi în felul în care are grijă de cei mai vulnerabili membri ai săi. „Joker-ul” nu este un personaj de film, ci un om în suferinţă, iar felul în care vom alege să reacţionăm spune multe despre noi, ca societate.