Cezar Sigmirean
Mă încearcă un sentiment greu de descris când văd cum se perpetuează ura în jurul nostru. O naţiune dezmembrată, cu milioane de români plecaţi la muncă în străinătate, trimiţând bani acasă, sprijinindu-şi familiile, contribuind la economiile altor state europene.
Şi totuşi, aici, acasă, găsim motive să îi dispreţuim pe alţii. Oameni veniţi din Bangladesh sau din alte părţi ale lumii, care muncesc pe piaţa din România, la fel cum rudele sau prietenii noştri muncesc în Spania, Italia, Germania, Franţa sau Marea Britanie. Cum putem să nu facem legătura? Cum putem să nu înţelegem ipocrizia?
Să cazi pradă unei campanii xenofobe, alimentată de un politician care caută capital electoral, e o dovadă de cât de vulnerabilă şi uşor de manipulat poate rămâne societatea noastră. Şi mă surprinde şi mai tare că aceste derapaje nu au fost sancţionate, deşi fenomenul ia amploare şi pare să devină un curent, o formă de manifestare a ataşamentului faţă de ţară şi compatrioţi, pentru unii. Total eronat. De această dată la Cluj: https://www.biziday.ro/329910-2/
Nu, violenţa nu este un „accident izolat”. Este un simptom. Iar responsabilitatea noastră este să îl sancţionăm, să îl criticăm, să îl oprim!