Ileana Sandu

„Autostrada A8 capătă formă” – este concluzia prefectului de Mureş, Barabási Antal Szabolcs, în urma unei vizite de lucru efectuate în cursul săptămânii, pe şantier, pentru a urmări îndeaproape evoluţia proiectului:

„Am fost pe teren pentru a vedea cum avansează lucrările la secţiunea Târgu Mureş – Miercurea Nirajului din Autostrada A8. Un proiect esenţial pentru infrastructura regiunii noastre, dar şi pentru economia locală şi am găsit o mobilizare impresionantă”, notează prefectul pe pagina sa de socializare: „peste 700 de angajaţi, aproape 400 de utilaje în funcţiune, lucrări derulate în ritm susţinut, în ciuda vremii capricioase. În 3 luni şi jumătate (din care o lună ploioasă), s-a ajuns deja la 21,4% din stadiul fizic al lucrărilor”.

Până acum, sunt finalizate 47 din cele 98 de podeţe, 1.800.000 tone de materiale achiziţionate – jumătate deja livrate – urmând ca primele grinzi să fie turnate şi staţiile de asfalt pornite în următoarele 15 zile. Utilajele sunt de ultimă generaţie: 4 finisoare noi, fiecare în valoare de 540.000 euro.

„Proiectul este implementat de un consorţiu internaţional cu sediul la Istanbul, în colaborare cu 18 subcontractori, asigurând numeroase locuri de muncă în România. Împreună, administraţie şi constructori, trebuie să ne asigurăm de continuitatea lucrărilor, pentru ca termenul de finalizare – 22 decembrie 2026 – să fie respectat”, precizează prefectul.

Potrivit CNAIR, pe traseul acestei secţiuni, în lungime de 22 kilometri, plus legătura la Autostrada Transilvania – A3 de 2,4 kilometri, se vor construi un nod rutier care va asigura conexiunea cu Autostrada Transilvania şi cu municipiul Târgu Mureş, un nod rutier care permite accesul la DN 13 E60, un nod rutier care va asigura accesul la DJ 151D, un Centru de Intreţinere şi Control (CIC), două parcări, 36 de poduri, pasaje şi viaducte printre care un pasaj cu o lungime de 256 metri. (foto – facebook.com/p/Barabasi/Antal/ Szabolcs)