În iarna anului 1970, o simplă scrisoare trimisă de un licean din Sighişoara către postul de radio Europa Liberă a declanşat una dintre cele mai ample anchete ale Securităţii dintr-un oraş mic de provincie. Elevul, semnându-se „Belfegor”, îi cerea lui Cornel Chiriac să difuzeze câteva melodii pentru colegii săi şi pentru prietena din Piteşti, dar în acelaşi timp critica deschis regimul comunist, profesorii corupţi şi propaganda mincinoasă din şcoli. Scrisoarea a fost interceptată, iar autorităţile au reacţionat cu brutalitate: toţi elevii din oraş au fost obligaţi să dea probe de scris, iar mai mulţi adolescenţi au fost anchetaţi şi umiliţi public. Un episod aparent mărunt, dar care arată cât de departe mergea controlul comunist asupra libertăţii de exprimare.
În cele ce urmează redăm integral textul postat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS):
Muzica se numără printre modalităţile preferate de petrecere a timpului liber de către adolescenţii de pretutindeni. Însă, în România comunistă oferta muzicală era destul de redusă. În ciuda uşoarei deschideri a regimului de la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70, muzica occidentală, îndeosebi cea de sorginte anglo-americană, era rareori prezentă în cadrul emisiunilor de la radio şi televiziune.
Pentru mulţi tineri, accesul la trupele „capitaliste” însemna audierea în secret a posturilor de radio occidentale, cea mai prizată fiind emisiunea „Metronom” realizată de Cornel Chiriac la postul „Europa Liberă”. Audierea staţiilor de radio occidentale, în special a celor declarat anticomuniste, precum „Europa Liberă” era interzisă. Cu toate acestea, numeroşi tineri români urmăreau constant „Metronom”, iar unii chiar încercau să corespondeze, trimiţând scrisori în care solicitau anumite piese şi îşi exprimau opinii „ostile” la adresa sistemului comunist.
Desigur, toate trimiterile externe erau verificate de securitate, iar o scrisoare, care avea trecută la destinatar adresa din Munchen a postului, avea toate şansele de a fi oprită din circulaţie şi analizată, pentru a fi identificat expeditorul şi tras la răspundere. Acest lucru era ştiut, motiv pentru care autorii se semnau doar cu numele mic, ori cu un pseudonim. De multe ori însă, în mod naiv, strecurau în scrisori indicii, care îi ajutau pe securişti. Cum ar fi, de exemplu, să spui că locuieşti în Transilvania, dar eşti originar din Piteşti, că eşti elev la liceu şi ai o prietenă pe nume Mariana, iar vechea ta poreclă era „Oaie”.
În ianuarie 1970 a fost depistată o astfel de scrisoare expediată de un licean din Sighişoara. Identificarea autorului a fost destul de uşoară. Existau numai 2 licee în oraş şi au fost luate probe de scris ale tuturor elevilor. Însă aparatul de represiune nu s-a mulţumit cu atât. Un exemplu trebuia dat, pentru „a băga minţile” în capetele înfierbântate ale tinerilor. Ca urmare, a fost declanşată o acţiune majoră de verificare a anturajului acestuia. În urma acţiunilor întreprinse „prin metode specifice” de securişti, au fost descoperiţi alţi adolescenţi, care purtau corespondenţă cu persoane, ori posturi de radio din străinătate şi aveau manifestări „duşmănoase”. Toţi au fost anchetaţi, apoi au fost puşi în discuţie publică, unde au fost avertizaţi, obligaţi să-şi facă mea culpa şi sancţionaţi cu scăderea notei la purtare.
Aviz tinerilor de azi, care consideră că regimul comunist a fost un lucru bun, în timp ce se bucură de avantajele democraţiei. Pe vremea aceea nu puteai să spui sau să faci tot ce-ţi trecea prin cap.
„Dragă Cornele,
Sînt un vechi ascultător al „Metronomului în libertate” şi ţi-am trimes pînă acum trei scrisori, cea mai veche prin luna august, dar, după cum se vede, tu nu le-ai primit. După toate probabilităţile „greşiţii” ăia de la cenzură le-au oprit. Da’ ce să-i faci, vorba românului: „omul dacă se naşte prost, tot prost moare” aşa că trebuie lăsaţi în pace oamenii „greşiţi de natură” şi incapabili să judece normal. Aceştia fiind constructorii socialismului, care parcă seamănă cu „acei calfe şi zidari” ai lui Manole ce tot construiesc, dar nimic nu se înalţă. Nu ştiu cît o să-i mai suporte societatea că unul mie mi-e greaţă numai că trebuie să mă gîndesc la ei. Dar cred că nu va mai trece mult timp pînă „îi voi părăsi” şi-i voi băga în aia mă-sii pe toţi.
Şi acum despre mine. Sunt de pe meleaguri argeşene dar acum locuiesc în Transilvania. După cîte am auzit, şi tu eşti piteştean. Nu ştiu asta însă precis.
Sînt elev la liceu, de n-aş mai fi! Poate ai aflat că acum se fac medii cu sutimi, adică aritmetic, cît iese iese, ne-au luat şi dreptul la cele 50 de sutimi de care ne mai bucuram. Profesorii tot şperţari sunt: „dacă nu curge, pică”. Şedinţe de UTC despre comportare şi despre recunoştinţa noastră faţă de Partid. Nu înţeleg de ce pot fi atât de falşi şi de perverşi oamenii.Dar frumuseţea este economia politică pe care o facem. Tot o minciună, o falsitate şi o contrazicere de idei. Eu unul am început să mă amuz pe baza acestei cărţi „sfinte”. Nu ştiu de ce, dar pe mine societatea asta evoluată a comuniştilor a făcut să-mi urăsc semenii. Aş mai avea multe de povestit, dar cred că tu cunoşti la fel de bine ca şi mine aceste lucruri. Te rog scuză-mi scrisul în toate direcţiile şi urît, dar am făcut-o intenţionat pentru deruta „adversului”.
Te rog, transmite-mi 3 cîntece:
Primele două pentru colegii mei de clasă:
1) Reflections of My Life (The Marmalade)
2) Delanie and Bonnie and Friends – Comin’ Home
şi a treia pentru prietena mea din Piteşti
Mariana: Je t’aime.
Urîndu-ţi „la mulţi ani” (adevărat că e cam tîrziu pentru aceasta) închei această scrisoare.
Dacă se poate, te rog transmite cîntecele pe data de 5 februarie 1970.
Te salută „BELFEGOR” şi ca să ştie cei din Piteşti cine a îndrăznit să-ţi scrie „OAIE” (o veche poreclă).
Dacă opreşti această scrisoare,
comunist urît şi bruiat (nebun), incult
şi criminal, te blestem să-ţi
moară nevasta şi copiii.
Sticlete prost.”
LE Pentru citirea scrisorii recomandăm coloana sonoră din comentarii.
