Adrian Armand Giurgea
Poate doar în 2002 am mai trăit, la Târgu Mureş, un asemenea sentiment al stagnării şi al lâncezelii ca azi. Da, îmi aduc aminte bine că totul se întâmpla în virtutea inerţiei, fără vlagă, fără spor şi într-o lâncezeală specifică unui orăşel de provincie încremenit în propria-i neputinţă. Din când în când câte un comunicat de presă, cu laude sforăitoare, fără nimic concret însă. Fără critici şi fără realizări. Fără dezbatere. Nu, nu e vorba doar despre Târgu Mureş, este despre întreg judeţul, doar că am vorbit despre municipiu ca centru politic şi administrativ. Cu o comunitate indiferentă şi obosită parcă să se mai afirme. Din care răzbăteau spre România doar ştiri pentru ora 17.00… Iar astăzi, la 23 de ani am acest deja-vu şi mă tem că trăim aproape aceleaşi experienţe.
Comunitatea mureşeană e apatică. Absentă de la orice dezbatere, dar plină de ură. Nu, nu simt ura interetnică a anilor 90, ci un alt fel de ură, probabil cea a anilor apariţiei comunismului, o ură de clasă, susţinută de sărăcie şi incompetenţă, de frustrare şi „prostie intelectuală”. Căci Mureşul nu poate face excepţie atunci când e vorba de a se încolona unui trend. Spiritul gregar nu se construieşte, el se moşteneşte, însă educaţia a făcut de-a lungul timpului ca acesta să fie mai mult sau mai puţin controlat. Azi însă nu mai avem timp pentru educaţie. Nu avem nici bani pentru Educaţie. Noi ştim totul, iar copiii noştri ştiu mai mult decât noi, indiferent cât de deştepţi sau proşti am fi, nu-i aşa?! Iar Mureşul nu face excepţie.
Politic şi administrativ Mureşul aproape că nu există. Avem cea mai slabă prestaţie politică, atât pe plan local, cât şi naţional. Lipsa dezbaterilor publice este evidentă, iar prezenţa liderilor politici la fel de fel de evenimente câmpeneşti, „printre oameni”, nu ţine loc dezbaterii. Şi nici nu duce la apariţia de proiecte. Da, îmi veţi spune că oricum nu sunt bani de proiecte. Aşa o fi, nu sunt la fel de mulţi ca anul trecut, dar în 2027 sigur „vor curge iarăşi banii”, că vine campania electorală şi nu mai pot să ţină robinetul închis de la Bucureşti, iar dacă nu ai proiectele pregătite, pierzi trenul dezvoltării şi te îngropi sau, mai bine zis, îngropi comunitatea în alţi ani de lâncezeală şi stagnare.
Iar proiectele, chiar dacă le-ai coace în „laboratoare de partid”, e musai să le dezbaţi în comunitate, cu reprezentanţii comunităţii, căci partidele asta ar trebui să fie, nu-i aşa?! La noi, însă, fiecare pe banda lui, cu textele lui, cu poveştile lui… Fără asumare, fără soluţii pe termen mediu sau lung, doar cu „ciupeli” atunci când se poate… Şi vin cu trei exemple simple: Răstoliţa, Iernut, strada Gheroghe Doja. Două de interes judeţean, unul de interes local.
Şi încep cu ultimul: de un an e gata tot în proporţie de 98%. Adică e neterminat. Mai mult, sunt trasate benzile în aşa fel încât, respectând Codul Rutier, Poliţia ar putea, zilnic, să dea amenzi sau chiar să reţină permise de conducere. Nu pare să intereseze pe nimeni. Pentru primar pare nesemnificativ, iar partidele nici nu ştiu dacă au observat. Până şi târgumureşenii s-au obişnuit să stea în coloană dimineaţa sau după prânz. Aşa vrea Dumnezeu… zic unii.
Iar semafoarele, în loc să fie „inteligente”, au împrumutat ceva de la „băieţii deştepţi” şi ne tratează cu indiferenţă pe toţi, într-un ritm care miroase şi el a rânced de la atâta delăsare. Liderii comunităţilor nu dezbat, nu au soluţii, nu se implică. Spre exemplu, chiar dacă pare peste mână, folosind sistemul de semaforizare, la orele de vârf, pe Doja s-au putea interveni prin preluarea unei benzi de circulaţie şi inversarea sensului de mers. Doar pentru câte o oră, două…
A, e bătaie de cap şi nu-şi asumă nimeni. Aşa e. E mai simplu să aşteptăm alegerile şi să strigăm apoi că lucrurile au stagnat… Iernut şi Răstoliţa. Proiecte. Investiţii importante. În campania electorală a fost plin de promisiuni. Se termina şi investiţia de la Iernut, dar şi cea de la Răstoliţa. Erau poze şi alaiuri de promisiuni. Astăzi totul e blocat. Şi nu poţi da vina pe cei care au văzut că treaba e făcută de mântuială din punct de vedere legal. Trebuie să acceptăm o dată asta: dacă nu respecţi legea, nu poţi continua o lucrare doar pentru că o faci în numele Statului sau al comunităţii!!!
Politicienilor le e parcă ruşine să iasă. Au promis şi le-au dat credit prea mare celor puşi de ei înşişi sau de ai lor în fruntea instituţiilor care ar fi trebuit să ducă la finalizare proiectele… Şi adoptă tactica struţului… Sau, probabil, după ce vor citi textul acesta, vor ieşi să dea vina pe instanţele de judecată care le-au dat câştig de cauză contestatarilor… Da, mă îndoiesc că vor ieşi să dezbată public situaţiile şi să ceară celor responsabili de amânările continue să răspundă. Iar comunitatea, apatică, nu e interesată, căci nu vede nici un final şi nici un folos de pe urma acestor investiţii!
Şi, îmi vine chiar să îi dau dreptate comunităţii care, iată, un alt exemplu, s-au ars acum după „liberalizare” cu preţurile practicate de principalul furnizor de energie al Statului, mai tare decât s-ar fi putut arde cu vreun furnizor privat… Dar politicul local nu dezbate nici asta. E absent. E penibil sau se teme de penibil? Asta e întrebarea la care aş vrea să răspundeţi voi. Poate, aşa, vom redeschide „agora” şi ne vom asuma împreună succesul sau eventualul eşec.
Până atunci însă nu-mi rămâne decât să constat că, toate taberele, se bucură şi se vor bucura de teme false, livrate de la Bucureşti sau de organele de anchetă, pentru a acoperi lipsa dezbaterilor şi a proiectelor pentru comunitate. Şi, desigur, vor sări, pompieristic, cu vorbe, ori de câte ori va arde sau se va inunda ceva, fără a recunoaşte că, simpla dezbatere, ar fi putut preveni stricăciunile, chiar dacă furtuna sau focul nu puteau fi ocolite. Părerea mea.