Dr. A. Copcea, Centrul Medical ASTECO, Cluj-Napoca
Există motive complexe pentru care recomandăm mersul pe jos, ceva care sună oarecum plictisitor, nespectaculos, ceva de „nespecialist”. Culmea e ca mersul pe jos, cu mulţi paşi pe zi, în ritm alert, e chiar intervenţia principală destinată obezităţii, diabetului tip 2, ficatului gras….
Cum filosofez de o vreme, m-am întrebat de ce din toate mersul pe jos e atât de eficient…
Un răspuns oarecum banal mi s-a conturat în ultimii ani. Cam asta ştim noi ca specie să facem ca mişcare. Mergem pe jos. De înotat mai înotăm unii – apropo, minunat băiat David Popovici – dar nu e chiar mişcarea pe care genetic o ştie specia noastră. Am ieşit, ca făpturi, din ocean, cu mult timp înainte, noi ne tragem din cei de pe uscat…Iar zburatul nu ne iese.
Pe uscat, cu alergarea stăm rezonabil, deşi alte specii aleargă mai bine. Dar mersul pe jos, mişcarea pe care o aveam şi din versiunea noastră 1.0, de culegător-vânător, e o mişcare pentru care corpul nostru e extrem de bine construit. Asta ştim să facem bine. Cum avionul e mai în elementul lui în aer, ţestoasa în apă, pasărea în aer…aşa e omul cu mersul pe jos.
Inversul mersului pe jos, statul pe scaun, e cel ce a lovit extrem de mult în sănătatea speciei noastre. Cu date ştiinţifice solide. Iar beneficiile mersului pe jos au la fel de multe date solide în spate. Nenumărate. De exemplu în studiile de prevenţie a diabetului, un rol major s-a găsit la alimentaţie, dar un alt rol major la mişcare. Mişcarea, în special mersul pe jos în pas alert (ştiinţific numit „brisk walking”), reduce riscul de diabet chiar dacă greutatea nu se mişcă sau se mişcă puţin.
Dacă aş avea mai mult timp, aş merge si eu mai mult timp pe jos. Iar, cum am zis în titlu, cazurile pe care le-am văzut de-a lungul carierei şi care au avut evoluţii extrem de bune ale diabetului, obezităţii etc., au fost cu mulţi paşi. Atât de simplu precum sună, atât e de eficient.
Probabil e una din cele mai simple postări, dar sper să fie şi una puternică. Da, e tentant să te tot gândeşti că ar fi bine să faci sală, să faci înot, să faci diverse activităţi fizice care par tentante şi eficiente, dar cea mai eficientă şi cu cele mai multe date ştiinţifice favorabile e sub ochii noştri: e mersul pe jos. Mersul pe jos nu creşte hormonii de stres aşa cum o fac unele sporturi mai „puternice”, iar sportul de intensitate mai mare are efecte contraintuitive, nu e mereu atât de constructiv pe cât e activitatea fizică de intensitate moderată, care aduce relaxare şi nu un stres corpului. Mers, bicicletă, dans, eventual jogging, gospodărit (dar gospodăritul e prea nesistematizat). În plus, mersul pe jos are unul din seturile cele mai scurte de contraindicaţii pe linie de sistem locomotor.
Din aceste motive, ba chiar şi din altele, contrar caracterului total nespectaculos al acestei recomandări, de 20 de ani de când practic (în diferite etape ale carierei mele) ramura aceasta, mersul pe jos n-a fost detronat vreodată, în topul meu, de vreo alta activitate în raport cu efectele metabolice.