Adrian Armand Giurgea
Trăim în România absurdului și a nesimțirii. Fără doar și poate. Prostului nu mai ai dreptul să-i zici că e prost, căci îți cere probe și riști să fii sancționat grav. Așa au fost făcute legile. De legiuitor. Adică de politicieni. Să ai dreptul la opinie, atunci când opinia ta nu îl deranjează, dar să nu mai poți spune dacă prostul e prost, dacă iarba e verde și nici hoțului hoț. Căci în vremurile noastre, din perspectiva lor, a politicienilor populiști, totul este discutabil și relativ. Nu mai poți avea certitudini. Așa e corect politic… Astfel, ai voie să spui, vorba poetului, doar atât: „eu aș fi de părere”… Iar voi vă supărați dacă vin sancțiunile, fie pe polițiști, fie pe procurori sau, de ce nu, pe judecători. Toți aceștia însă nu fac decât să aplice legile făcute de politicieni. Cei care se grăbesc mereu să facă legile în așa fel încât să le dea lor bine. Căci legile se fac după ce vorbesc cu prietenii sau cu consultanții. Unii le spun ce nevoi au, alții le spun ce ar da bine la popor. Unii le bagă în dezbatere parlamentară, vor să convingă aleșii că sunt necesare, iar alții, mai șmecheri, le duc direct în procedură de urgență. Pe ușa Guvernelor. Așa au apărut Ordonanțele de urgență și asumările, pe „pachete” de legi care să schimbe ordinea socială brutal, fără drept de apel, în numele echității sau a altor egalități pe care le cere poporul. Deși… „egali suntem doar în fața legii și a lui Dumnezeu”… Așa cred eu. Căci altfel nu are nici o noimă.
Zilele astea vedem cu toții ce se întâmplă. Politicienii care guvernează sunt mânați în luptă parcă de preabinele poporului. Atâta doar că preabinele ăsta e din ce în ce mai rău. Și mai departe. De luni bune nu auzim decât de tăieri și de „reformări”. Pachet după pachet, legi care nu respectă principiul democratic al dezbaterii parlamentare, sunt adoptate în regim de urgență. Pentru că, nu-i așa, „corabia se scufundă”, ne spun guvernanții. Iar întâiul guvernant joacă faraonic, cu demisia pe masă, cartea Salvatorului… Însă în tot timpul acesta cei de pe corabie se sfâșie între ei fără milă, iar când nu o fac ei, îi sfâșie fiarele pământului. Iar ei, neputincioși și așa, nu pot reacționa pentru că nu e corect politic, și nici legal… Salvatorului și politicienilor nici că le pasă însă. Privesc la dezastru ca la un spectacol barbar, ridicând din umeri ca și cum nu pot face nimic. Însă ei au făcut regulile, iar azi nu se grăbesc deloc să le schimbe. Căci au alte priorități. Populismul e urgența, nicidecum poporul. Iar populist trebuie să livreze tăieri. Maziliri. Să joci rolul unui Robin Hood modern, care însă își alege bogații pe care să-i jupoaie astfel încât bogații din tagma sa să nu aibă de suferit. Căci populist dă bine să fii sau măcar să lași impresia că ești socialist sau, deși interzis, chiar comunist în gândire. Iar dacă printre tăieri și maziliri apar și drame naturale, ce mai contează?! Nu e timp pentru oblojit răni adevărate. Trebuie pusă sare pe răni false care să înflorească la viitoarele alegeri. Poporul are nevoie de „sânge și circ”, pâine mai are încă, dar nu se știe până când și, oricum, nu prea mai mănâncă, s-a dat pe avocado și brânză franțuzească, așa că n-ai de ce să mai arunci orzul pe gâște, dacă ar fi să-l credem pe ministrul Agriculturii care ceartă poporul că și-a schimbat obiceiurile culinare… Din păcate însă uneori sângele e real, trauma imensă, iar nepăsarea celor care ne conduc maximă. Și invocă aceeași chestiune a… politicii corecte, sub presiunea ONG-urilor care apără orice, mai puțin OMUL. Apără râmele cu barbă, apără broaștele cu frac sau ploșnițele. Apără gândacii de Colorado și guguștiucul cu pene roz, dar nu OMUL. Și, uite așa, guvernanții au dat și dau Ordonanțe care să le dea satisfacție. Au fost blocate proiecte mari de infrastructură, au fost oprite investiții care ar fi adus un plus preabinelui comun. Dar ni s-a spus că era urgent și că s-a făcut dreptate. Da, am văzut tot felul de Ordonanțe de Urgență care au umflat buzunarele unora. Aud acum de firme care trebuie să se miște repede, să știe să se reinventeze, căci țara va comanda arme. Avem nevoie, nu zic nu. Trebuie să ne apărăm… Am văzut acele pachete reformatoare, care par să ne ducă în șanț, cu o inflație care, zic eu, a trecut de 10% și va merge cu siguranță în sus în lunile următoare, iar iarna probabil ne va aduce un TVA crescut cu încă 2-3 procente, deși președintele ne promitea că nimeni nu se va atinge de această taxă în mandatul său. Dar nimeni nu se grăbește să scoată de urgență sau prin asumare în Parlament, fără dezbatere, fără amendamente, o lege care să ne dea voie să ucidem jivinele care ne ucid zilnic. Avem urși în oraș. În parcuri. Printre blocuri. Pe autostrăzi. Deunăzi un om a fost desfigurat în timp ce cosea. Alții au fost omorâți de-a binelea. Numai în ultimul an au fost zeci de atacuri. Politicienii se întrec în declarații sforăitoare, însă fără măsuri concrete. Relocările fiarelor nu sunt soluții! Împușcarea doar a exemplarului care a avut succes când a atacat, nu e o soluție! Însă politicienii se tem să ia măsuri! Sau nu vor să le ia. Atacurile urșilor și înmulțirea necontrolată a acestora nu sunt probleme reale. Nu reprezintă urgențe. Nu pentru ei. Au însă alte idei de a scoate bani din piatră seacă. Și, să nu vă mirați dacă, în curând, ca să circulați pe Transfăgărășan, da drumul acela cu care vă place să vă mândriți, udat cu sângele înaintașilor, va trebui să plătiți. Cică pentru „a reduce aglomerația” din zona unde urșii gunoieri au devenit în ultimii ani atracția numărul unu a turiștilor. Nu zone de protecție, nu hrană suplimentară pentru urși, nu reducerea imediată a populației de urși. Bani. Și atât. Asta este urgența momentului. O urgență a populismului scăpat de sub control într-o Europă bântuită de umbra războinicilor revizioniști care vor să rămână în istorie. Părerea mea.