Patrick Pescaru, campion balcanic la ciclism! Performanță de aur pentru CSU Târgu Mureș!

Ciclismul mureșean are un nou motiv de mândrie! Sportivul Patrick Pescaru, legitimat la CSU Târgu Mureș, a reușit o performanță de excepție, cucerind titlul de Campion Balcanic în proba de Cross-Country Olympic (XCO), categoria Elite Masculin.

Competiția, desfășurată la finalul acestei săptămâni, a reunit cei mai valoroși cicliști din regiune, iar cursa a fost una extrem de disputată. Cu determinare și forță, Pescaru a dominat traseul și a reușit să treacă primul linia de sosire, aducând României și clubului mureșean un titlu prestigios.

Această victorie confirmă progresul constant al sportivului și al secției de ciclism din cadrul CSU Târgu Mureș, care își consolidează poziția pe harta performanțelor internaționale.

(Sursa foto: Federația Română de Ciclism)

Sorin Crăciun