Adrian Armand Giurgea
M-am săturat să tot strig de ani întregi că bugetele locale şi nu numai lasă, an de an, bani mulţi să curgă spre presă într-o manieră cel puţin îndoielnică. Scriam încă de pe vremea când Miron Mitrea era ministrul Transporturilor şi Dorin Florea primar la Târgu Mureş. Nu ştiu câtor patroni de presă le-a plăcut sau le place să citească ceea ce am scris şi scriu, însă este cel puţin imoral ca o administraţie locală sau centrală să plătească un fel de „taxă de protecţie” presei care să scrie „ce vrăji au mai făcut autorităţile”.
Câte primării are, spre exemplu Târgu-Mureş? E concurenţă între Primăria din Tudor şi cea din Unirii? Sunt administrate diferit şi trebuie făcută publicitate şi reclamă pentru a-i convinge pe unii sau pe ceilalţi să treacă de la un furnizor de servicii publice la altul? NU! Suntem captivi unei singure administraţii care face şi desface într-un singur fel! Deci, de ce reclamă şi publicitate?! Nu vedem toţi starea drumurilor, evoluţia ghişeelor sau cum s-au modernizat şcolile?!
Nu mai ştie primarul sau autoritatea locală de conferinţe de presă. Nici presa nu mai ştie nimic de scopul unei informări echidistante a cetăţeanului. Dar nu e nici o problemă, căci nici mediul de afaceri şi nici cetăţeanul nu mai dau doi bani pe presă… Şi, uite aşa, un cerc vicios în bătălia asta pentru supravieţuire, ca-n Vestul Sălbatic. Însă de la Bucureşti se pregăteşte subjugarea on-line-ului. Căci influencerii nu spun când fac reclamă. Şi CNA trebuie să intervină. De ce nu Fiscul???
Şi, de ce, în cazul presei tradiţionale se tace? Pentru că tuturor pare că le place! Eu însă m-am săturat să citesc, pe banii voştri, sintagma „vom face”. Asta este pentru campaniile electorale. Şi alea plătite tot de la buget. Nu? Căci voi nu vă mai implicaţi să susţineţi nici Biserica, dar nici Politica, însă au grijă politrucii să le plătească de la Buget, tot din banii voştri. Otova. Căci voi, interveniţi doar dacă sunt campanii de promovare. Însă mă întreb dacă aţi mai da, spre exemplu „un leu pentru Ateneu”, dacă aţi şti cât costă promovarea campaniei.
Şi, uite aşa, dacă tot se dau banii, aş vrea să citesc „facem” sau „am făcut”! Nu… „vom face”. Viitorul este nesigur şi trecutul ne-a demonstrat că, din tot ce s-a pus pe placa cu „vom face” nu s-a făcut mai nimic…
Îmi amintesc cum acum câţiva ani, poposind la un han din zona Hunedoarei, am deschis meniul şi l-am întrebat pe chelner: „Aveţi…?”, iar răspunsul său, la orice am întrebat de acolo a fost unul simplu: „Facem!”. Da, respectul faţă de client şi dorinţa de a arăta că se poate este în modul de abordare a problemei. Aşa şi cu promovarea plătită a autorităţilor locale sau a ministerelor.
Pentru că se zbiară din toţi rărunchii că s-a ajuns la fundul sacului, însă găurile negre ale sistemului sunt tot acolo şi nu par a se umple vreodată, iar una din ele este exact această „prietenie cumpărată” pe principiul „trebuie să trăiască şi presa din ceva, nu?!”… Şi… să tacă. Iar zilele acestea am văzut o rumoare în creştere în online pe tema unui concurs. Nu, nu e concurs de împrejurări, ci unul pentru un post de şef, plătit bine din bani publici. La o instituţie din subordinea CJ Mureş. O altă instituţie cu contracte de publicitate, care căuta să cumpere, şi sunt sigur că a cumpărat, inclusiv „talk-show”-uri, căci şi mie mi-au trimis o cerere de ofertă în acest sens.
Nu am văzut mare lucru în presă. Nici măcar anunţul cu postul scos la concurs. Se publică însă orice fel de anunţuri. Se publică textele convocărilor şedinţelor de Consiliu. Se publică organizarea de evenimente mai mult sau mai puţin interesante. Ocupă spaţii mari şi se plătesc, probabil, bine… Şi anunţul cu postul de şef al Ansamblului Mureşul ar fi ocupat spaţiu bun de publicitate, însă nu era în interesul unora sau al altora. Iar aici apare parşivenia comunicării pe bani publici. Căci ţipăm că vrem profesionişti, care să aducă pe plus instituţiile bugetofage, însă ne ferim să facem public, pe bune, un astfel de concurs.
Şi ne ascundem în spatele prevederii legale care spune că e suficient să publici pe site-ul propriu, dacă există aşa ceva… Da, aici e suficient pe site, iar acolo unde nu interesează pe nimeni, dar vrei să-ţi vezi poza la pupitru, să pui la dosar că… sau că… trimiţi la publicare în baza contractului de publicitate. Şi presa tace. Se enervează doar unii care au aflat întâmplător de concurs şi care îşi dau seama că au pierdut deja startul, căci e nevoie de un proiect de management care implică şi o oarecare documentare, căci nu poţi veni de pe drum să concurezi cu omul pe care Sistemul l-a desemnat deja…
Am un deja-vu cu această situaţie reclamată în aceste zile. S-a întâmplat şi în cazul altor instituţii din subordinea administraţiei judeţene sau a celei locale. Unii din cei interesaţi au avut nervi să scrie sau să se ducă în instanţă şi să oprească mârlănia administrativă, însă nu au avut câştig de cauză până la capăt. Căci sunt şi azi posturi care n-au mai fost ocupate prin concurs, fiind ocupate tot cu interimari… Căci, nu-i aşa, România întreagă are parcă un statut de provizorat.
Nicuşor Dan, preşedintele, ne-a zis provizoriu că în ţara condusă de el nu creşte TVA, iar Ilie Bolojan, premierul, a majorat provizoriu taxa pe care promite că o va reduce înainte de Paşte dacă rămâne el în fruntea Guvernului… Căci, nu-i aşa, şi el e provizoriu şef la Palatul Victoria.
Doar minciuna, pardon, marketingul politic, e, parcă, permanentizat în spaţiul carpato-danubiano-pontic unde, ori de câte ori trebuie distrasă atenţia de la realitatea imediată, este construită o realitate paralelă care să hrănească nevoia de pâine şi circ a poporului care se mulţumeşte permanent cu poveşti livrate de alţii, dezinteresat parcă din ce în ce mai mult să-şi scrie propria poveste.