Bibliotecile sunt instituţii fundamentale într-o societate democratică, garantând accesul liber la informaţie, susţinerea educaţiei, promovarea cercetării şi dezvoltarea culturală a comunităţilor. În ciuda acestui rol esenţial, sistemul naţional de biblioteci din România a cunoscut în perioada 2020–2023 un regres alarmant, marcat de scăderea numărului de biblioteci, degradarea fondurilor documentare, inegalităţi structurale majore între mediul urban şi rural şi deficienţe sistemice în ceea ce priveşte digitalizarea, resursele umane şi guvernanţa.
Conform datelor oficiale, numărul total al bibliotecilor a scăzut de la 8.829 în anul 2020 la 8.263 în 2023, ceea ce reprezintă o pierdere de 566 de biblioteci în doar patru ani. Cele mai afectate au fost bibliotecile publice, în special cele comunale, care au pierdut 171 de unităţi. Închiderea acestor biblioteci a avut loc în numeroase cazuri fără justificare legală, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 334/2002, care interzice desfiinţarea bibliotecilor publice fără desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale aferente.
Această practică nu doar că subminează respectarea legii, dar afectează direct dreptul constituţional la cultură al cetăţenilor, mai ales în zonele unde biblioteca este singura instituţie culturală existentă. Închiderea bibliotecilor implică pierderi ireversibile în patrimoniul documentar şi în memoria culturală locală, afectând capacitatea comunităţilor de a accesa resurse educaţionale, de a conserva istoria locală şi de a participa activ la viaţa culturală.
Această realitate amplifică inegalităţile sociale şi culturale, în special în mediul rural, unde dispariţia bibliotecilor echivalează cu pierderea unui spaţiu vital pentru educaţia continuă, socializare şi incluziune comunitară. Degradarea fondului de carte este un alt semnal grav. În 2023, colecţiile bibliotecilor însumau 153,3 milioane de volume, în scădere faţă de anul anterior. Ritmul de înnoire este deosebit de lent. Un volum achiziţionat astăzi ar urma să fie înlocuit, în medie, abia peste 110 ani, deşi standardele internaţionale recomandă o rată de reînnoire de 7–10 ani.
În bibliotecile şcolare şi comunale, în special, achiziţiile de carte sunt minimale, reflectând lipsa de resurse şi de interes instituţional pentru actualizarea conţinuturilor. Disparităţile între urban şi rural sunt accentuate. Deşi majoritatea bibliotecilor (60,6%) sunt situate în mediul rural, acestea dispun de doar 21,8% din fondul de carte. În acelaşi timp, 73% dintre utilizatorii activi provin din mediul urban. Aceeaşi disproporţie se regăseşte în achiziţiile anuale de volume şi în frecvenţa utilizării serviciilor. În multe cazuri, bibliotecile rurale există doar formal, fără să ofere efectiv acces la informaţii relevante sau servicii de calitate. 2 Accesul inegal la resurse digitale agravează şi mai mult această situaţie.
Colecţiile electronice sunt concentrate în bibliotecile universitare, în timp ce bibliotecile publice şi specializate din mediul rural au avut în medie sub un titlu digital nou achiziţionat în 2023. România rămâne printre puţinele state europene care nu asigură, prin intermediul bibliotecilor publice, acces la publicaţii digitale de actualitate. Lipsa unei strategii naţionale coerente de digitalizare şi dotarea insuficientă cu sisteme informatice moderne limitează accesul cetăţenilor la resurse esenţiale şi afectează dezvoltarea competenţelor digitale, contribuind la o formă modernă de excluziune şi anume, analfabetismul digital. Resursele umane reprezintă un alt punct critic.
La finalul anului 2023, peste 52% din angajaţii din biblioteci aveau între 50 şi 64 de ani, iar doar 0,7% aveau sub 25 de ani. Această îmbătrânire accelerată a personalului, coroborată cu o recrutare minimă de tineri specializaţi, prefigurează o criză de succesiune şi un potenţial colaps al competenţelor instituţionale în următorii ani. Mai mult, distribuţia inegală a personalului calificat între urban şi rural limitează capacitatea de dezvoltare a bibliotecilor din comunităţile dezavantajate. Lipsa unor politici publice coerente privind formarea continuă, atragerea şi retenţia personalului tânăr în sistem contribuie la stagnarea sau chiar regresul serviciilor oferite.
În multe cazuri, bibliotecile funcţionează cu personal insuficient, fapt ce afectează nu doar calitatea activităţilor, ci şi capacitatea de a răspunde nevoilor moderne ale comunităţii. Situaţia este cu atât mai acută în mediul rural, unde bibliotecarul se confruntă cu multiple responsabilităţi administrative necorelate cu specificul profesional. În pofida acestor dificultăţi, sistemul a înregistrat o uşoară creştere în 2023 a numărului de utilizatori activi şi a volumelor împrumutate, semn al potenţialului de rezilienţă şi relevanţă a bibliotecilor. Totuşi, fără reforme structurale şi investiţii strategice, aceste evoluţii pozitive riscă să fie doar temporare şi insuficiente pentru a opri degradarea generală.
Comisia Naţională a Bibliotecilor lansează un apel ferm către factorii decidenţi: bibliotecile trebuie tratate ca infrastructură critică de interes public. Este esenţială elaborarea unei strategii naţionale de redresare, cu alocări bugetare consistente, măsuri de reformare a cadrului legislativ, investiţii în digitalizare şi politici eficiente de resurse umane. În actualul context global, marcat de dezinformare, propagandă digitală şi război cognitiv hibrid, bibliotecile nu mai pot fi privite doar ca spaţii culturale, ci trebuie recunoscute ca infrastructuri strategice de apărare informaţională. Prin promovarea gândirii critice, alfabetizării media şi accesului echitabil la surse verificate, bibliotecile pot deveni un pilon esenţial în protejarea societăţii împotriva manipulării şi în consolidarea rezilienţei democratice. (Raportul privind starea bibliotecilor din România 2020 – 2023 – https://cnb.org.ro/wp-content/uploads/2025/07/Raport-structurat-Subcomisia-de-statistica_CNB…)-
N.red. Într-un prezent dominat de dezinformare şi polarizare, bibliotecile sunt, poate, ultima redută a echilibrului intelectual, iar adevărata întrebare nu este dacă mai avem nevoie de biblioteci, ci dacă ne mai permitem să le pierdem.
Dar realitatea crudă este că, în paralel cu ideea comasării şcolilor din mediul rural, şi soarta bibliotecilor pare pecetluită. Dispariţia lor nu mai e o simplă alunecare lentă spre irelevanţă, ci o executare tăcută, programată prin ignoranţă şi nepăsare instituţională. Dacă nu există voinţă politică reală, nu vorbim despre salvare, ci despre un act cultural de dispariţie cu premeditare. Şi, din păcate, nu ne va rămâne nici măcar cine să scrie necrologul.