Două volume de folclor românesc, unul din 1791-1792, aparţinând lui Ioan Şincai, iar al doilea din 1831, cules de Dimitrie Ardelean, transliterate de Elena Mihu, fost muzeograf la Muzeul Judeţean Mureş, actualmente pensionară, rescriu istoria folcloristicii româneşti, potrivit căreia prima culegere de folclor literar din România a fost „Poezii populare. Balade (cântice bătrâneşti) adunate şi îndreptate” de Vasile Alecsandri, apărută în 1852.

Subiectul a fost intens analizat la Conferinţa Naţională „Colecţii şi colecţionari – resurse valoroase ale patrimoniului cultural”, organizată de Muzeul Judeţean Mureş, prin Secţia de Etnografie şi Artă Populară, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, la Târgu Mureş, cu ocazia lansării noului volum al Elenei Mihu, „Această pesmă cu cântări lumeşti şi veselitoare”, o transliterare din chirilică, din folclorul cules de Dimitrie Ardelean la 1831.

Noua lucrare, care va servi ca material didactic studenţilor de la Istorie şi Litere a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş, este considerată un lucru inedit, aşa cum a fost considerată şi culegerea lui Ioan Şincai din 1791-1792.

Muzeografii participanţi la conferinţă susţin că punerea în circulaţie a acestui nou volum de poezii populare de către Elena Mihu este importantă şi onorează instituţia la care cercetătoarea a lucrat zeci de ani, Secţia de Etnografie şi Artă Populară, chiar dacă acum are statutul de pensionar. De asemenea – afirmă aceştia – studiul introductiv la culegerea de folclor, realizat de Elena Mihu pe mai bine de 60 de pagini este, de asemenea, foarte valoros, întrucât aici explică argumentat de ce este important în istoria folcloristicii ca acest volum să intre în circulaţie. În acest studiu introductiv se arată că, deşi Dimitrie Ardelean provine din zona Banatului, folclorul cules de acesta a circulat inclusiv în zona Târnavei, a Mureşului Superior, cuprinzând şi piese de pe Valea Gurghiului sau foarte asemănătoare.

La apariţia volumului au contribuit muzeograful Florin Bogdan, de la Muzeul din Alba Iulia, şi cercetătorul Dorel Marc de la Secţia de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Judeţean Mureş.