Stelian Stoica, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Mureş:

„Dragi seniori,

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice ne oferă prilejul de a ne exprima respectul, preţuirea şi recunoştinţa faţă de dumneavoastră – cei care, prin muncă, înţelepciune şi sacrificiu, aţi pus temelia comunităţii noastre şi aţi contribuit la dezvoltarea societăţii în care trăim astăzi.

Casa Judeţeană de Pensii Mureş îşi desfăşoară întreaga activitate avându-vă pe dumneavoastră în centrul preocupărilor sale. Ne dorim să vă fim mereu alături, să vă asigurăm drepturile şi să contribuim la menţinerea siguranţei şi demnităţii cuvenite fiecărui cetăţean aflat la vârsta înţelepciunii.

Colectivul nostru vă doreşte sănătate şi cât mai multe zile luminoase. Să fiţi în continuare un exemplu de tărie şi echilibru pentru generaţiile care vin.

La mulţi ani tuturor persoanelor vârstnice!”