Adrian Armand Giurgea
Da, s-a mai dus un an. Un sfert din actuala legislatură. Mai sunt doi şi… ne pregătim iarăşi de alegeri. Altfel spus, anii trec, iar nouă nu pare să ne rămână nimic din toate guvernările locale ale ultimului sfert de veac. Pare o făcătură, dar… nu e. Nici măcar atât. Nici la Târgu Mureş, dar nici în judeţ. Nici măcar la nivel naţional. Căci ne-am pus pe „reforme” în momentul cel mai rău cu putinţă. Iar reformatorii speră că vor câştiga. Sper şi eu, deşi nu e reforma mea…
Mă gândeam zilele acestea la o paralelă între două administraţii: cea a lui Dorin Florea şi cea a lui Soos Zoltan. Dacă nu greşesc, Florea a pus paharul pe bordul maşinii după ce s-a asfaltat „Gheorghe Doja”. Parcă el trăsese nivelul. Sau ca un fel de bau-bau pentru constructor. A fost bine la început. Apoi s-a lăsat. Ba de la căldură, ba de la driblură… Nu a contat. Paharul de pe bord sau apa i-au adus aplauze. Şi, încă ceva: a sărit parcă îmbrăcat în Vichend, nu?
Ei bine, Soos Zoltan a luat-o de la capăt cu „Gheorghe Doja”. Nu e gata nici azi. Dar e un simbol. La fel şi Vichendul. A pus garduri. Nu mai e „dilaila” de altădată… Un război al simbolurilor. Aţi înţeles? În rest, nimic. Promite însă „prima parcare subterană supraetajată din oraş”. Şi două poduri peste Mureş. Nu a uitat de „inelul mare şi inelul mic”. Dar, la cum se alocă banii de la „Centru”, va uita în curând. Şi va da vina, probabil, pe război şi pe criză. Şi îşi va încheia al doilea mandat. Atât. Restul va fi fost doar „marketing electoral”.
La fel şi la Judeţ. Era parcă „Judeţul pe primul loc”, nu? Dar fără nimic în plus. Oricum, alt judeţ nu avem, nu?! Deci era culmea să fie pe locul al doilea într-o competiţie în care se zbate de unul singur. Iar confirmarea a venit chiar din partea unui consilier judeţean de la UDMR Mureş care a recunoscut zilele trecute că, la un an de la instalarea actualei administraţii judeţene, nimic notabil nu s-a întâmplat. Pentru că, nu-i aşa, fiind singuri, ne suntem suficienţi nouă înşine.
Deşi ar trebui să fim în competiţie, dacă în cooperare nu putem fi, cu Clujul, Bistriţa, Sibiul sau Braşovul. Dar toţi parcă ne-au luat-o înainte. Pe lângă noi, însă, timpul trece şi nu rămânem cu nimic. Nu avem un aeroport competitiv, nu avem drumuri expres, nu avem centuri şi nici alte proiecte care să ne scoată în lumină. Prin alte judeţe s-a mai făcut câte ceva, dar la noi abia dacă s-a terminat licitaţia pentru gunoi în Zona doi… E cu rimă şi, mulţi zic, dă cu virgulă. Pentru că nimic nu e întâmplător.
Cine are dreptate? Habar nu am, dar vreau să intrăm odată în normalitate!M-am săturat să plătim şi să nu ştim ce se întâmplă cu banii daţi. Voi nu? Ştiu, aproape că nu vă pasă. Citiţi rândurile astea şi exclamaţi, ca de atâtea ori: bine, bine, vorbeşti, dar soluţii ai, „ziaristule”?!… Ce să vă răspund? Aş avea, dar nu e treaba mea să vă dau soluţii Pentru asta i-aţi votat pe ei! Le-aţi cerut vreodată socoteală?
Şi, nu, nu atunci când v-au asmuţit contracandidaţii sau alţii dornici de gâlceavă politico-administrativă, ci atunci când aţi simţit că aţi fost victime ale unui marketing politic care a avut drept unic scop preluarea sau menţinerea controlului într-o zonă în care, deşi sunt banii voştri, nu o să puteţi vreodată să îi administraţi direct. Ei bine, vă spun eu: nu aţi făcut-o! Pentru că sunteţi prea comozi şi pentru că v-aţi obişnuit, şi obişnuinţa a devenit o adevărată mulţumire, cu ceea ce primiţi!
Da, politicienii fac ceea ce vor pentru că ştiu că voi nu ştiţi ce vreţi sau nu ştiţi cum vreţi. Şi, mai presus de toate, nu aveţi soluţii! Aveţi doar idei, pentru orice, dar nu pentru comunitate! Aproape îmi vine să spun că târgumureşenii şi mureşenii nu mai gândesc deja de ceva vreme ca o comunitate. O adevărată letargie s-a lăsat peste Pocloş şi Mureş, astfel încât nici măcar timpul pierdut în trafic nu mai contează. Deşi, spre exemplu,Târgu Mureşul este un oraş mic, iar „mersul pe jos face piciorul frumos”, preferaţi statul în maşini, zeci de minute sau ore întregi în locul păşitului agale spre şcoală, de mână cu pruncii sau spre locul de muncă. Şi visaţi la un oraş verde prin închiderea combinatului Azomureş…
Sunt doar câteva paradoxuri care mi-au venit în minte. Despre noi. Despre puterea noastră de a nu schimba nimic, nu pentru că ne place ce avem, ci din comoditate sau teamă. Căci, un alt paradox, aşa, pentru final, l-am regăsit în ştirea potrivit căreia un fost lider al UDMR Mureş s-a angajat paznic de noapte. Da, un om cu şcoală şi experienţă. Un om cunoscut, dar care, fie a deranjat atât de tare pe cineva, fie a ales să-şi petreacă nopţile într-un stil boem, căci altfel nu pot înţelege cum, aşa, brusc, comunitatea pe care a reprezentat-o şi, implicit a slujit-o, l-a lăsat din braţe.
Paradoxal sau nu, realitatea este din ce în ce mai crudă, iar ceea ce cândva diferenţia cele două majorităţi din Mureş, acum le apropie tot mai tare, făcându-le aproape ininteligibile şi, uneori, fără importanţă în faţa noilor lideri pe care îi emană. Iar anii trec şi nimic nu (ne) mai rămâne (în urma noastră) decât neputinţa de a fi mai mult decât nişte trecători umili şi nesemnificativi prin lume. Părerea mea.