Un raport recent elaborat de Átlátszó Erdély şi Mişcarea pentru o Transilvanie mai egală scoate la iveală dimensiunea reală a politicii de sprijin a guvernului ungar pentru comunităţile maghiare din afara graniţelor. Sub masca investiţiilor în şcoli, agricultură, presă şi biserici, Budapesta derulează o strategie perfidă de subordonare şi control politic.
Sipos Zoltán şi Kiss Tamás arată că ceea ce timp de decenii a fost o politică de susţinere culturală s-a transformat, după 2010, într-un mecanism uriaş de centralizare a resurselor, distribuţie clientelară şi construcţie de loialitate electorală pentru regimul lui Viktor Orbán.
Materialul nostru este un raport de cercetare redactat sub forma unui dialog, care reprezintă totodată o versiune editată, extinsă, cu tabele, grafice şi trimiteri, a discuţiei din podcastul Átlátszó Airday.
Fundalul cercetării
Sipos Zoltán: – Cum ai ajuns să te ocupi de problema sprijinului pentru comunităţile din afara graniţelor şi ce tip de cercetări ai făcut pe această temă?
Kiss Tamás: – Am desfăşurat cercetări în mai multe etape. Prima fază, începută în 2014–2015, a vizat sistemul instituţional al maghiarilor din Transilvania şi capacitatea de acţiune colectivă a comunităţii maghiare, împreună cu Toró Tibor şi Székely István Gergő. Ne interesa cum se organizează aşa-numitul paralelism etnic, adică acel sistem instituţional minoritar care le permite maghiarilor să menţină graniţe simbolice faţă de majoritate. Aceasta a fost completată cu analiza proceselor politice: cum se desfăşoară negocierile cu actorii majoritari şi cum se menţine mobilizarea etnică a comunităţii minoritare.
Pe lângă cadrul românesc, era evident că trebuia să luăm în considerare şi relaţiile maghiaro-maghiare, care au influenţat fundamental funcţionarea instituţiilor minoritare şi procesele politice interne ale comunităţii maghiare, mai ales după 2010. Rezultatul acestei cercetări a fost volumul Unequal Accommodation of Minority Rights.
Următoarea fază a început din 2019, sub coordonarea Zsuzsei Csergő, când am analizat din nou instituţiile minoritare, de această dată într-un cadru comparativ. În acest studiu, impactul politicii naţionale a Ungariei a fost un aspect central. Din aceasta s-a născut analiza noastră comparativă privind legătura dintre politica naţională şi securitate, pe care am dezvoltat-o ulterior ca bursier la New Europe College, comparând efectele politicii naţionale „orbániste” în Transilvania şi Ucraina Subcarpatică.
În cadrul acestei cercetări, cu ajutorul lui Lambing Ármin, am realizat o bază de date a sprijinurilor individuale acordate de BGA Zrt.
A treia fază a început odată cu înfiinţarea în cadrul Mişcării pentru o Transilvanie mai egală a unui grup de lucru dedicat politicii de sprijin şi relaţiilor maghiaro-maghiare. Era evident că anul 2010, odată cu venirea la putere a regimului Orbán, a reprezentat un punct de cotitură instituţional în relaţiile maghiaro-maghiare. Scopul grupului de lucru este să formulăm ce fel de politică de sprijin şi ce fel de sistem de relaţii maghiaro-maghiare ne imaginăm pentru perioada de după plecarea guvernului Orbán. Pregătim un material de specialitate care va fi dezbătut mai întâi în cadrul mişcării, apoi în spaţiul public transilvănean şi maghiar mai larg. Astfel, cercetările anterioare pot fi valorificate şi din punct de vedere al politicilor publice.
Concepţii despre naţiune, paradigme de politică naţională
Sipos Zoltán: – Cum s-ar putea caracteriza politica de sprijin a Ungariei după 2010, care îi sunt elementele esenţiale?
Kiss Tamás: – Dacă privim din perspectivă istorică, politica naţională a Ungariei a trecut prin mai multe paradigme distincte.
În perioada de după 1989, prima concepţie dominantă a fost ceea ce putem numi paradigma integrării europene. Aceasta presupunea că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, graniţele îşi vor pierde importanţa, drepturile minorităţilor naţionale vor fi garantate de cadrul european, iar cooperarea dintre statele din regiune va fi întărită. În această paradigmă, sprijinul acordat comunităţilor maghiare de peste hotare era gândit ca o punte pentru integrarea europeană, iar instituţiile minoritare urmau să se întărească prin democratizare şi prin includerea într-un spaţiu european comun.
Această paradigmă a dominat până la mijlocul anilor 2000, însă crizele succesive ale Uniunii Europene şi stagnarea extinderii au zdruncinat serios încrederea în ea.
A urmat paradigma transnaţională, care s-a cristalizat în jurul anului 2001, odată cu adoptarea legii statutului, şi care a fost întărită prin acordarea cetăţeniei maghiare celor din afara graniţelor. Aici ideea centrală era că naţiunea maghiară nu coincide cu frontierele statului ungar, ci este o comunitate transnaţională, legată prin cetăţenie, instituţii şi politici de sprijin.
După 2010, cu guvernele Orbán, s-a impus o nouă paradigmă, pe care am putea-o numi paradigma politizării şi centralizării. Politica naţională a devenit un instrument cheie al regimului, prin care s-a urmărit nu doar întărirea legăturilor cu comunităţile din afara graniţelor, ci şi extinderea reţelelor politice loiale Fidesz.
Această paradigmă are mai multe trăsături: centralizarea: fondurile sunt distribuite aproape exclusiv prin intermediul BGA Zrt. (Fondul Bethlen Gábor), o instituţie controlată direct de guvernul ungar; politizarea: sprijinurile sunt orientate spre organizaţii, instituţii şi persoane considerate loiale guvernului de la Budapesta; masivitatea: dimensiunea financiară a sprijinului a crescut exponenţial, depăşind orice perioadă anterioară; securitarizarea: politica naţională este prezentată şi ca o chestiune de securitate naţională şi geopolitică, mai ales în contextul conflictelor din regiune.
Sipos Zoltán: – Deci, dacă înţeleg bine, înainte de 2010 vorbeam mai degrabă de o abordare plurală, descentralizată, iar acum avem o concentrare a puterii şi a resurselor.
Kiss Tamás: – Exact. Dacă privim la perioada de dinainte de 2010, comunităţile maghiare aveau o marjă de autonomie mai mare în gestionarea sprijinurilor, existau organizaţii intermediare, reţele mai diverse. După 2010, resursele sunt concentrate, controlul vine direct de la Budapesta, iar relaţiile sunt puternic politizate.
Această schimbare are efecte profunde asupra vieţii instituţionale a comunităţilor: se creează dependenţă de sprijinul guvernului ungar şi se reduce pluralismul intern.
Perioade, practici şi actori ai politicii de sprijin
Sipos Zoltán: – Cum ai structura istoric evoluţia politicii de sprijin?
Kiss Tamás: – În linii mari, putem distinge patru mari perioade, fiecare cu practici şi actori specifici.
Prima perioadă: 1989-1998
Aceasta a fost perioada de instituţionalizare iniţială. După schimbarea de regim, statul ungar a început să caute modalităţi de sprijinire a comunităţilor maghiare din afara graniţelor. Accentul era pus pe susţinerea culturală şi educaţională, prin granturi relativ mici. Actorii principali erau Ministerul Culturii, Ministerul Învăţământului şi organizaţiile minoritare din ţările gazdă.
Sprijinurile erau dispersate, iar mecanismele de distribuire erau încă experimentale. Totuşi, în această perioadă au apărut primele cadre instituţionale de cooperare maghiaro-maghiare.
A doua perioadă: 1998–2010
Aceasta a fost perioada pluralismului instituţional şi a descentralizării. În 2001 a fost adoptată Legea statutului maghiarilor de peste hotare, care a marcat un moment de cotitură. Sprijinurile au devenit mai masive şi mai structurate, iar comunităţile minoritare au primit o marjă mai mare de implicare în gestionarea lor.
Au apărut organizaţii intermediare, consilii şi fundaţii locale care aveau un rol în distribuirea resurselor. Se contura astfel un sistem mai complex, în care Budapesta nu controla direct fiecare decizie, ci coopera cu actorii locali.
Această perioadă a fost, de asemenea, marcată de dezbateri interne în Ungaria şi de tensiuni între guvernele de la Budapesta şi guvernele statelor vecine.
A treia perioadă: 2010–2017
Odată cu venirea la putere a guvernelor Orbán, începe etapa centralizării şi expansiunii. Se înfiinţează Fondul Bethlen Gábor (BGA Zrt.), care devine aproape singurul canal de distribuire a resurselor.
Dimensiunea sprijinurilor creşte rapid, iar accentul se mută de la cultură şi educaţie spre dezvoltare economică şi infrastructurală. În paralel, se conturează o reţea de organizaţii considerate loiale guvernului de la Budapesta, care primesc o pondere disproporţionată din fonduri.
În această perioadă, politica de sprijin începe să fie privită şi prin prisma securităţii naţionale, mai ales în contextul conflictului din Ucraina şi al tensiunilor geopolitice regionale.
A patra perioadă: din 2017 până astăzi
Aceasta este perioada programelor economice masive. În Transilvania, de exemplu, programul Pro Economica a devenit unul dintre cele mai vizibile instrumente. Vorbim de sute de milioane de euro investiţi în agricultură, IMM-uri şi dezvoltare regională.
Accentul se deplasează astfel de la sprijinul cultural simbolic la sprijinul economic direct, ceea ce schimbă profund structura relaţiilor maghiaro-maghiare.
Actorii principali sunt acum BGA Zrt., fundaţii de dezvoltare economică (în Transilvania – Fundaţia Pro Economica), organizaţiile politice loiale (în special UDMR), precum şi o serie de întreprinzători şi instituţii beneficiare.
Sipos Zoltán: – Dacă privim aceste etape, putem spune că am trecut de la o logică simbolică la una pragmatică, economică şi politică.
Kiss Tamás: – Exact. La început accentul era pus pe cultură, limbă, identitate. Acum accentul cade pe investiţii, bani şi reţele politice. Iar dimensiunea financiară actuală nu are precedent în istoria politicii naţionale a Ungariei.
Sume, priorităţi, beneficiari
Sipos Zoltán: – Cât de mari sunt, de fapt, sumele care ajung în comunităţile maghiare din afara graniţelor?
Kiss Tamás: – Dacă privim doar perioada de după 2010, putem spune că asistăm la o explozie financiară. În primele mandate ale lui Orbán, sprijinurile se situau în jurul câtorva zeci de miliarde de forinţi anual. Dar, începând cu 2015–2016, sumele au crescut spectaculos: în unele ani au depăşit 100 de miliarde de forinţi, iar în 2020–2021 am ajuns chiar la 200–250 de miliarde de forinţi.
Pentru comparaţie: înainte de 2010, întregul buget pentru politica naţională rar depăşea 20 de miliarde de forinţi. Astăzi, doar programul economic din Transilvania (Pro Economica) gestionează sume mai mari decât întregul buget de politică naţională din anii 2000.
Priorităţile sprijinului
Putem distinge trei mari direcţii: Educaţie şi cultură – sprijin pentru şcoli, grădiniţe, universităţi, instituţii culturale, biserici. Această linie a existat dintotdeauna, dar ca pondere în buget a scăzut.
Media şi instituţii publice – după 2010, s-a investit masiv în presa maghiară din afara graniţelor. Ziare, portaluri, posturi de radio şi TV au fost preluate sau sprijinite, ceea ce a dus la o concentrare fără precedent a controlului politic asupra presei minoritare.
Dezvoltare economică – aceasta este noutatea de după 2015. Prin programe precum Pro Economica, s-au finanţat investiţii în agricultură, firme mici şi mijlocii, infrastructură economică. În Transilvania, mii de fermieri şi antreprenori au primit granturi nerambursabile.
Beneficiarii
Beneficiarii direcţi sunt foarte diverşi: de la şcoli confesionale şi grădiniţe renovate, la ziare şi portaluri online, până la fermieri şi IMM-uri. Totuşi, dacă privim distribuţia reală a resurselor, observăm că: organizaţiile considerate loiale politic primesc sprijin disproporţionat; există o concentrare vizibilă: câteva fundaţii mari, universităţi sau biserici absorb sume uriaşe; în programele economice, firmele apropiate de anumite reţele politice sau economice beneficiază de avantaje.
Presa finanţată din aceste fonduri a devenit parte a ecosistemului mediatic controlat de Budapesta, ceea ce a redus pluralismul intern al comunităţilor.
Economia politică a politicii naţionale
Sipos Zoltán: – Ai menţionat deja că politica de sprijin nu este doar despre cultură sau economie, ci şi despre politică. Cum funcţionează, mai exact, acest mecanism?
Kiss Tamás: – Dacă vrem să înţelegem logica sprijinului, trebuie să pornim de la faptul că politica naţională a devenit un instrument central al regimului Orbán. Pe de o parte, are o funcţie simbolică: arată că guvernul se preocupă de „unitatea naţiunii”, că maghiarii din afara graniţelor sunt parte a aceleiaşi comunităţi politice. Pe de altă parte, are o funcţie politică internă: prin acordarea cetăţeniei şi a dreptului de vot, maghiarii din afara graniţelor au devenit electorat pentru Fidesz; reţelele de organizaţii şi instituţii sprijinite devin canale de mobilizare electorală, atât în Ungaria, cât şi în diaspora. Şi, foarte important, are o funcţie de control: sprijinurile sunt distribuite astfel încât să întărească actorii loiali şi să marginalizeze opoziţia sau organizaţiile independente.
Sipos Zoltán: – Putem vorbi aici de o „capturare” a instituţiilor minoritare?
Kiss Tamás: – Da, în mare măsură. În multe regiuni, presa, universităţile, chiar şi bisericile au ajuns dependente de sprijinul guvernului ungar. Aceasta înseamnă că spaţiul public minoritar se aliniază la naraţiunea oficială de la Budapesta. Din punct de vedere economic, sprijinurile creează dependenţă structurală: mii de fermieri şi IMM-uri au acces la bani doar prin programele gestionate de fundaţiile apropiate de guvern. Din punct de vedere politic, se creează reţele de loialitate: organizaţiile care primesc sprijin sunt, în general, cele care susţin Fidesz sau partenerii săi locali (în Transilvania – în primul rând UDMR).
Sipos Zoltán: – Deci nu este doar o chestiune de ajutor pentru maghiari, ci şi o strategie de consolidare a puterii?
Kiss Tamás: – Exact. Dacă analizăm cifrele şi mecanismele, vedem că politica de sprijin este una dintre cele mai eficiente politici publice ale guvernului Orbán: oferă beneficii tangibile comunităţilor minoritare (şcoli renovate, granturi, investiţii), consolidează reţele economice şi politice loiale, produce capital simbolic pe plan intern („guvernul are grijă de toţi maghiarii”), şi întăreşte controlul asupra spaţiului public minoritar. Această combinaţie explică de ce politica naţională a devenit un instrument-cheie de legitimare şi consolidare a regimului.
Distorsiuni
Sipos Zoltán: – Până acum am vorbit despre logica şi funcţiile sprijinului. Dar care sunt efectele negative? Ce distorsiuni generează acest sistem?
Kiss Tamás: – Distorsiunile sunt multiple şi se resimt la mai multe niveluri.
Dependenta instituţională Instituţiile minoritare (şcoli, universităţi, biserici, presă) devin dependente de sprijinul guvernului ungar. Aceasta înseamnă că pluralismul intern se reduce: organizaţiile care nu sunt loiale sau nu se aliniază politic riscă să piardă finanţarea.
Concentrarea resurselor Resursele nu sunt distribuite uniform, ci se concentrează în mâinile câtorva actori mari, apropiaţi de guvern. Astfel, se creează inegalităţi structurale între organizaţii şi regiuni.
De exemplu: unele fundaţii primesc sute de milioane de euro, în timp ce alte organizaţii locale se luptă pentru sume modeste; fermierii mari sau întreprinzătorii conectaţi politic au acces la granturi mari, în timp ce micii producători primesc doar sprijin simbolic.
Capturarea presei Presa maghiară din afara graniţelor a fost, în mare parte, integrată în ecosistemul mediatic controlat de Budapesta. Consecinţa: dispar vocile critice, se reduce diversitatea opiniilor, spaţiul public minoritar devine uniformizat şi aliniat politic.
Clientelism şi favoritism Distribuirea fondurilor nu este bazată exclusiv pe criterii profesionale sau de performanţă, ci şi pe loialitate politică. Acest lucru alimentează un sistem clientelar, unde succesul depinde de relaţiile cu actorii guvernamentali şi nu de calitatea proiectelor.
Efecte asupra democraţiei locale În comunităţile minoritare, politica de sprijin a redus spaţiul pentru competiţie democratică. Organizaţiile apropiate de guvern sunt avantajate, iar opoziţia sau iniţiativele independente sunt marginalizate.
Sipos Zoltán: – Putem spune că politica de sprijin a dus la „monopolizarea” vieţii minoritare?
Kiss Tamás: – Da, exact. Dacă înainte de 2010 existau reţele mai diverse şi un pluralism mai mare, astăzi putem vorbi de o monopolizare politică şi economică. Mai mult, aceste distorsiuni au efecte de lungă durată: creează dependenţe structurale care vor fi greu de schimbat chiar şi după o eventuală schimbare de guvern în Ungaria.
Consecinţe, evoluţii aşteptate
Sipos Zoltán: – Dacă privim înainte, care ar putea fi consecinţele pe termen lung ale acestui tip de politică de sprijin?
Kiss Tamás: – Sunt mai multe direcţii pe care le putem anticipa. Comunităţile maghiare din afara graniţelor vor rămâne, pe termen lung, dependente de sprijinul Ungariei. Aceasta reduce capacitatea lor de a acţiona autonom şi de a dezvolta politici proprii, independente de Budapesta. În condiţiile în care presa, instituţiile culturale şi universităţile sunt dominate de organizaţii loiale guvernului ungar, pluralismul intern se reduce drastic. Acest lucru duce la uniformizarea discursului public şi la limitarea dezbaterii democratice. Programele economice pot avea şi efecte pozitive – modernizare, investiţii, dezvoltare rurală. Dar, dacă distribuţia rămâne inegală şi orientată politic, există riscul ca acestea să accentueze polarizarea socială: cei conectaţi politic vor prospera, ceilalţi vor rămâne marginalizaţi. Un punct important: întregul sistem este construit pe logica regimului Orbán. Dacă guvernul actual din Ungaria va fi înlocuit, apare întrebarea: ce se va întâmpla cu politica de sprijin?
Există două scenarii: noul guvern va continua finanţările, dar poate cu o mai mare transparenţă şi descentralizare; sau, dimpotrivă, va reduce semnificativ sprijinul, ceea ce ar crea un vid financiar uriaş în comunităţile minoritare.
Concluzie generală a raportului
Politica de sprijin a Ungariei după 2010 a cunoscut o expansiune fără precedent, atât ca sume, cât şi ca domenii vizate. Ea a avut efecte pozitive vizibile (investiţii, infrastructură, programe educaţionale), dar şi efecte negative puternice (dependenţă, concentrare de resurse, capturarea instituţiilor şi presei). Viitorul acestei politici depinde, în mare măsură, de evoluţiile politice din Ungaria şi de capacitatea comunităţilor minoritare de a-şi imagina o strategie mai autonomă, pluralistă şi sustenabilă.
sursa: Támogatáspolitikai Riport a nemzetpolitika politikai gazdaságtanáról
surse foto: Viktor Orbán Facebook, Zoltán Sipos Facebook, atlatszo.ro