Copiii care iubesc fotbalul și visează să îmbrace tricoul echipei ASA Târgu Mureș au acum șansa să înceapă acest drum de la cele mai fragede vârste. Clubul a deschis oficial înscrierile pentru generațiile născute între 2010 și 2020.
Fie că este vorba de dorința de a descoperi bucuria fotbalului sau de primii pași către performanță, micuții sunt așteptați într-un mediu prietenos, adaptat vârstei și nevoilor lor de dezvoltare.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, părinții pot lua legătura cu coordonatorul Kalo Geza, la numărul de telefon 0744 597 822.
(Sursa foto: FC ASA Târgu Mureș)
Sorin Crăciun

