Cel de-al doilea concert al Filarmonicii târgumureşene, din cadrul Festivalului Internaţional „Constantin Silvestri”, care va avea loc în Sala Mare a Palatului, în data de 9 octombrie 2025, ora 19.00, va cuprinde două lucrări semnate de Wolfgang Amadeus Mozart.

În prima parte a serii, pianistul Roman Fediurko – pe care publicul târgumureşean a avut deja ocazia să-l urmărească pe scena Filarmonicii – va interpreta Concertul pentru pian în do minor, KV 491, o lucrare scrisă într-o tonalitate întunecată, rar utilizată de Mozart.

Solistul este laureat al unor prestigioase concursuri internaţionale, desfăşurate în SUA („Yamaha USASU” din Tempe), Germania („Robert Schumann” din Düsseldorf) şi Elveţia („Vladimir Horowitz” din Geneva). Deşi foarte tânăr, a evoluat deja pe scene importante din întreaga lume. Născut în Ucraina, unde a început studiul pianului, în prezent se perfecţionează sub îndrumarea prof. dr. Milana Chernyavska, la Universitatea de Muzică şi Arte Interpretative din Graz, Austria.

În partea a doua a serii va fi interpretată Misa în do minor, KV 427, o lucrare amplă, scrisă pentru solişti, cor şi orchestră, pe care Mozart a compus-o la scurt timp după căsătoria cu Constanze Weber. Recunoscător pentru aprobarea tatălui său, Leopold, în privinţa mariajului, compozitorul i-a încredinţat soţiei sale un rol solistic în premiera operei, susţinută în 1783, la Salzburg.

Structurată după liturghia catolică, misa include secţiunile tradiţionale: Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus, Benedictus şi Agnus Dei. În manuscrisul original lipsesc fragmente semnificative din Credo, iar Agnus Dei este complet absent. Aceste părţi au fost ulterior completate de muzicologi contemporani, pentru ca lucrarea să poată fi interpretată integral astăzi.

Cvartetul de solişti vocali va fi format din sopranele Cristina Grigoraş şi Antonela Bârnat, tenorul Andrei Petre şi basul Cristian Hodrea.

La pupitrul dirijoral se va afla Mihnea Ignat, o prezenţă cunoscută şi apreciată de melomanii târgumureşeni, dirijor principal al Operei Naţionale Române din Timişoara şi al Orchestrei Simfonice din Elche (Spania). Palmaresul său artistic cuprinde colaborări cu importante ansambluri din Spania (Madrid, Malaga, Sevilla, Bilbao), Republica Dominicană, Bosnia, Italia ş.a.

Vor evolua pe scenă Orchestra Simfonică şi Corul Mixt ale Filarmonicii, acesta din urmă fiind condus de Albert Zsuzsa Katalin.

Adresa: Palatul Culturii, Sala mare

Data: 9 octombrie

Ora: 19