Având ca punct de plecare „Nora sau Casa de păpuşi” de Henrik Ibsen, Sivan Ben Yishai propune o reinterpretare îndrăzneaţă a principalelor teme ale clasicei piese într-o manieră experimentală, în care fragmentele compun povestea ca un puzzle polifonic, iar structura aminteşte deseori de un poem postmodern de inspiraţie filosofică.
Personajele principale ale „Norei” de faţă sunt personajele periferice ale piesei originale, care contribuiseră în mod substanţial la acţiune, dar au fost marginalizate datorită condiţiei lor sociale de rang inferior.
Nu lipsesc şarjele acide la adresa structurilor de putere ale societăţii tradiţionale, resorturile feminismului şi ciocnirile acestuia cu patriarhatul, dar şi decăderea şi regenerarea unor realităţi sau sisteme de gândire care păreau eterne şi indestructibile.
Traducerea a fost realizată cu sprijinul Goethe-Institut.
Spectacolul e recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.
Următoarea reprezentaţie va avea loc joi, 16 octombrie.
Biletele pot fi achiziţionate online de pe https://in-time.ro/organizer/liviu-rebreanu-teatrul-national-targu-mures
Biletele în format fizic pot fi cumpărate la casieria de la Sala Mare a Teatrului, de luni până vineri, între orele 9.00-19.00. Biletele pot fi achiziţionate în funcţie de disponibilitatea acestora şi începând cu o oră înaintea reprezentaţiilor, la faţa locului.
Adresa: Teatrul Naţional, Sala mare
Data: 9 octombrie
Ora: 19

