Autoritățile din Sângeorgiu de Mureș au montat săptămâna aceasta o nouă capcană pentru capturarea ursului care a fost semnalat frecvent în ultima perioadă în apropierea localității.
Potrivit primarului Sofalvi Szabolcs, acțiunea a fost realizată de asociația de vânătoare care gestionează fauna cinegetică din zonă și are ca scop relocarea animalului în siguranță.
„Sperăm că acțiunea va avea succes și ursul va fi relocat în scurt timp. Primăriile fac toate demersurile pe care le permit legile românești actuale, dar suntem de părere că, pe termen lung, nu așa se rezolvă problema urșilor, care apar tot mai des în intravilanul localităților din țară sau din județul nostru, inclusiv în Sângeorgiu de Mureș, unde, cu ani în urmă, nu existau deloc”, a declarat primarul Sofalvi Szabolcs.
Edilul subliniază că procedura legală actuală de intervenție – alungare, tranchilizare și relocare, iar în cazuri extreme eutanasiere – s-a dovedit ineficientă.
„Ne deplasăm de urgență, împreună cu jandarmii, poliția, paznicul de vânătoare și medicul veterinar, ori de câte ori se semnalează prezența ursului. Însă, în afară de faptul că asigurăm temporar protecția oamenilor, alt efect nu prea are. Ursul pleacă… și revine mai târziu”, a explicat primarul.
Sofalvi Szabolcs consideră că problema reală este una legislativă, iar modificarea urgentă a cadrului legal este esențială pentru protejarea comunităților locale.
„Trebuie modificată urgent legislația în vigoare, care a permis creșterea exorbitantă a populației de urși. Numărul acestora trebuie gestionat responsabil, așa cum se întâmplă în toate țările europene – Austria, Elveția, Franța, Germania –, unde oamenii pot trăi în siguranță și turiștii se pot plimba liniștiți în zonele montane. Moratoriul exagerat asupra vânătorii a dus la o creștere necontrolată a populației de urși, care acum își caută hrana tot mai aproape de gospodării”, a mai spus edilul.
Primarul atrage atenția că, deși protejarea faunei sălbatice este importantă, siguranța oamenilor trebuie să primeze.
„E important să protejăm fauna sălbatică, dar nu în detrimentul vieții și siguranței oamenilor. Cei care luptă pentru protecția urșilor ar trebui să se întrebe: Cine îi protejează pe oameni?”, a adăugat Sofalvi Szabolcs.
Edilul amintește și de promisiunea făcută recent de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la întâlnirea cu Asociația Comunelor din România, privind revizuirea legislației pentru un management mai eficient al speciei.
„Ni s-a promis că legislația va fi modificată, însă acest lucru nu s-a întâmplat încă. Nu se mai poate amâna! Soluția trebuie să fie una echilibrată, dar în care să primeze siguranța oamenilor”, a conchis primarul din Sângeorgiu de Mureș.
Alex Corin

