Adrian Armand Giurgea
Că semidocţii sau chiar sfertodocţii au ajuns să aibă doctorate, nu mă mai miră deloc într-o lume cu susul în jos. M-a frapat însă zilele acestea graba cu care puhoi de javre au ieşit la lumină încercând să ne convingă că, de fapt, sunt rinoceri. Nu a fost să fie, căci prea puţină lume a înţeles penibilul situaţiei. Însă unii au încercat să se pună deasupra vorbind despre convieţuirea cu monştri, fără a se uita înainte de toate în oglindă. Ar fi văzut, sunt sigur, insignifianţa propriilor lor persoane, dar, la fel de sigur, nu ar fi lăsat să se vadă lipsa caracterului care dă întotdeauna de gol javra.
Căci ce altceva este javra decât un individ fără caracter?! Şi constat cu stupoare că astfel de specimene au ajuns un fel de vectori de imagine în lumea în care unii încearcă în zadar să ne atragă atenţia asupra rinocerilor care se zbat obosiţi şi obositori pentru a-şi odihni leşurile aproape putrede de atâta aroganţă, sub pielea tot mai groasă a propriilor caractere. Căci javrele schelălăie nervos, dar dulce pentru un auditoriu care nu poate desluşi încă gustul trădării de cel al linguşelii. Aici suntem.
În punctul în care puţin de aici cu puţin de dincolo, însăilate cu vorbe dulci scoase din textele altora poate să-ţi aducă o secundă de glorie. Însă noi am avut grijă şi aici şi am lungit secunda făcând-o „minutul frizerului”. Da, sună straniu, însă am ajuns aici pentru că am lăsat lucrurile să se durige necontrolat, crezând că „visul american”, acela care îi dă voie fiecărui individ, cu şcoală sau fără, să ajungă în vârf, este semnul libertăţii supreme. Şi, uite aşa, avem parte astăzi de o societate pestriţă în care nu mai ştii cui şi unde îi e locul.
Că nu ştii tu, e una, dar nici indivizii nu mai ştiu, o lume întreagă uitând parcă „să-şi vadă lungul nasului”… Şi nu ar fi nici o pagubă dacă situaţia de azi nu ar afecta viitorul de mâine. Însă o lume perturbată constant de astfel de stimuli nu poate da naştere decât unei lumi pervertite, care, pentru a putea merge mai departe va considera anormalul normal şi excepţia regulă.
Avem aşadar doar două variante. Să ne revoltăm, încercând să punem la punct derapajele sau să coabităm cu aceşti monştri care ni se prezintă drept modele de urmat. Indivizi care nici usturoi n-au mâncat, şi nici gura nu le pute. Dar duhnesc de la distanţă a minciună şi prefăcătorie. A autosuficienţă şi impostură. Ei încearcă să se prezinte drept lideri, când de fapt au în sânge ADN de „şef de judeţeană de partid”. N-au ajuns vreodată în fruntea organizaţiilor comuniste, dar au visat să li se dea onorul, iar pentru asta ar fi fost dispuşi să „pupe inelul”.
Şi, îi mai caracterizează ceva: se ştiu la toate, pot da lecţii din şi în orice domeniu, răspund pe nerăsuflate şi pun la colţ orice om care a trudit să înveţe, dar care greşeşte sau raţionează greşit la un moment dat. Ei au răspunsuri şi soluţii corecte la orice situaţie. Sunt capabili să analizeze sistemele politice de la Est la Vest şi cele sociale de la Nord la Sud pentru a ne convinge că noi suntem cei greşiţi. Gata oricând să pună genunchiul în pământ în faţa unuia cu gura mai mare ca a lor.
Ei nu pot ataca rinocerii. Ei se uită doar cu jind la crăpăturile din pielea aspră a acestora şi schelălăie pentru a speria spasmodic păsările care hrănesc cu sângele pe care, ei, umile javre, ar dori, măcar în treacăt, să-l adulmece. Cealaltă variantă rămasă este adesea însă mult mai simplă şi rinocerii bătrâni o adoptă: ignorarea. Da, ignorarea, şi nu ignoranţa. Precum în sistemele informatice în care ai opţiunea de a da „ignore” ori de câte ori crezi că informaţia nu te afectează prea tare sau deloc. Iar soluţia poate fi, până la un punct, viabilă.
Căci javra, altfel sâcâitoare prin tupeu şi aroganţă, tace dacă nu îi dai atenţie. Însă sunt şi javre perseverente. Iar atunci ce poţi să faci? Poţi încerca să coabitezi, măcar o vreme, cu ele, lăsându-le dreptul să schelălăie într-un colţ, cu grijă să nu-şi mărească arealul şi să atragă cât mai puţini prozeliţi. Căci riscul de multiplicare prin prozelitism este din ce în ce mai mare într-o lume în care piramida valorilor s-a răsturnat, iar pildele clasicilor despre parveniţi şi pervenitism zac acoperite de praf prin bibliotecile care, în curând, se vor transforma în muzee, dacă nu cumva or cădea pradă flăcărilor vreunei inchiziţii a prostiei.
Şi, uite aşa, o să ajungem la o nouă revoluţie. Chiar dacă nu ne revoltăm, ci preferăm să dăm ignore asemeni rinocerilor… Rămâne să vedem dacă va fi una a tehnicii, a ştiinţei sau a prostiei dusă la rang de artă, într-o lume în care sistemul binar 01 va provoca în curând o nouă ciocnire a lumilor noastre în care prea multe javre se cred, peste noapte, rinoceri…
Până atunci, tăcerea e de aur doar când vrei să-ţi asculţi gândurile. Dar şi atunci există riscul ca autosuficienţii, atoateştiutorii, semidocţii analfabeţi, ar putea să te asurzească cu axiomele lor despre ce ar trebui să faci cu viaţa ta şi a celor care depind de tine, fără ca ei să se fi uitat măcar o dată în interiorul zdrenţuit al propriilor vieţi. Soluţie există însă: priviţi-i în ochi şi arătaţi-le că nu vă temeţi! O să mai schelălăie o dată şi se vor întoarce în colţul lor victorioşi. Pentru o vreme.