O nouă carte, păstorită de scriitorul Călin Pintea, aduce în actualitatea noastră zbuciumată profilul puternic, curajos şi plin de credinţă al Părintelui Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea. Despre acest demers literar, completat de un simpozion aparte, într-un interviu al jurnalistului Ioan Chiorean cu organizatorul evenimentului:
– Aşadar, o nouă apariţie pe piaţa cărţii, de data aceasta pe tărâmul spiritualităţii. Despre ce este vorba?
– Imboldul l-am primit de la Părintele Valerian Pâslaru, care, într-o conferinţă duhovnicească susţinută în luna octombrie, anul trecut, a subliniat nesesitatea de a-l readuce pe bunul păstor de la Recea în atenţia tuturor credincioşilor, fiindcă „asemenea sfeşnice de lumină dumnezeiască nu trebuie lăsate în uitare”. Am luat act de recomandarea făcută, m-am conformat şi…
– A ieşit o carte.
– Exact. M-am gândit că ar fi potrivit să îl prezentăm pe în cât mai multe moduri cu putinţă, cumva ca printr-un vitraliu, aşa că am căutat şi slavă Domnului am găsit mai mulţi apropiaţi ai Părintelui, care, din ipostaza mărturisitorului ne-au dezvăluit intimităţi tulburătoare. Din acest demers a rezultat un florilegiu literar cu 25 de texte sensibile şi profunde, unde cuvintele iau formă de toiag.
– Cine sunt semnatarii acestor materiale?
– Cititorii vor putea descoperi vorbe de taină izvorâte din confesiunile păstorului nostru cu teologi, intelectuali sau simpli „credincioşi ai milei şi iertării”care au avut folos duhovnicesc în urma discuţiilor purtate. Ceea ce cred eu că se simte în mod deosebit lecturând această carte, este căldura, bucuria şi evlavia celor ce au dorit să fie parte din proiectul propus, ştiind că dăruiesc mai departe flori de pe ramul învăţăturilor primite de la marele duhovnic.
– Între autori există şi oameni cărora Părintele le-a schimbat viaţa?
– O, da! Veţi găsi preoţi ce au ales să fie slujitori în altar după întâlniri harice cu părintele, bolnavi cu afecţiuni cancerigene care s-au tămăduit miraculos prin folosul întreit: aducerea, sfinţirea şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, dar şi foşti atei sau căldicei odinioară, ostaşi ai Tatălui Ceresc în clipa de faţă, cu toţii beneficiari ai interacţiunii cu mijlocitorul întru Domnul.
– Părintele Iovan a fost unul dintre marii mărturisitori euharistici care a pus împărtăşania în centrul crezului său şi a întregii vieţi liturgice. Cum se reflectă acest aspect în volumul de faţă?
– Există pagini memorabile ale preoţilor cu care a slujit Sfânta Liturghie, unde putem observa cu câtă adoraţie, smerenie şi evlavie se regăsea în „dulcea Euharistie, cea indispensabilă mântuirii”, aşadar nu cred că ar fi potrivit să mai adaug ceva. Poate doar mărturisirea intimă, profundă, tulburătoare a „Sfântului care deschide Cerul”: „Potirul este viaţa mea, rostul meu, hrana mea, este Cerul pe Pământ. În potir, în linguriţa de acolo este şi fiinţa mea, acolo lângă El”.
– Să vorbim puţin şi despre memoriul adresat Sfântului Sinod al B.O.R. în 1953, un text de mare valoare teologică şi istorică ce reflectă demnitatea şi fidelitatea Părintelui faţă de Biserică. Cum contribuie acest înscris la înţelegerea curajului şi verticalităţii duhovniceşti a duhovnicului în faţa presiunilor politice şi bisericeşti?
– Actul prezentat integral la sfârşitul cărţii (parţial şi în facsimil, prin mijlocirea părintelui Bota) ne dezvăluie un om demn, integru, refractar la orice fel de compromisuri. Chiar dacă a fost împiedicat de la slujire, apoi judecat şi ţinut după gratii, Părintele Ioan Iovan nu şi-a trădat statornicia, principiile, crezul, demonstrând că „scumpă este conştiinţa curată, mulţumirea sufletească”. Desigur, a suferit enorm când unii dintre şefii lui ierarhici au pactizat cu sistemul opresiv, dar n-a deznădăjduit, pentru că îl avea pe Hristos în suflet. Astăzi, exemplul său martiric, ne poate fi lumină călăuzitoare.
– După 1953 au urmat anii crunţi ai detenţiei… Cum a supravieţuit după gratii? I-au modificat ororile, râvna, cinstirea, evlavia?
– Când a intrat pentru prima oară în temniţă (spun asta pentru că a fost încarcerat de încă două ori) avea 33 de ani, vârsta christică predestinată marilor jertfe. Acolo după gratii a continuat să slujească, transformând celula într-o altfel de mănăstire, una sfinţită cu lacrimile şi sângele osândiţilor. Avea pocal confecţionat dintr-o cutie de medicamente, antimisul cusut în gulerul cămăşii, iar vinul era înlocuit de un tonic subtilizat din infirmerie, însă în pofida neajunsurilor, Liturghia s-a înălţat în fiecare zi. Au fost clipe înălţătoare de care s-au folosit toţi cei întemniţaţi, de aceea toate mărturiile îl ilustrează ca fiind milostiv, jertfelnic, biruitor. Probabil cele mai ilustrative cuvinte sunt tot cele ale Părintelui: „…Mâncam foc şi mă gândeam la o moarte de mucenic. Doream să mor în genunchi, rugându-mă”… Câţi dintre noi astăzi putem gândi aşa?…
– Înţeleg că lansarea de carte va fi parte a unui spectacol amplu, cu alocuţiuni, mărturii ale celor care au fost îndrumaţi de Părintele Iovan, muzică şi poezie.
– Da, ne bucurăm că o să avem pe scenă teologi de primă mână, stareţi de mănăstiri, poeţi şi interpreţi de muzică psaltică şi clasică. În plus vor fi şi câteva surprize, dar…nu le pot dezvălui.
– Când va avea loc evenimentul?
– „Sfântul nostru” va fi sărbătorit marţi, 14 octombrie, ora 18.00, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureş. Intrarea este liberă, vă aşteptăm cu drag.