Ileana Sandu
Toată lumea îşi doreşte o casă curată, aerisită, în care să se simtă bine. Însă atunci când gândul la murdărie provoacă stres intens, când aspiratorul e folosit de mai multe ori pe zi şi nicio cameră nu e „destul de curată”, este vorba despre un comportament compulsiv.
Pentru unele femei, curăţenia s-a transformat dintr-o activitate firească într-o adevărată manie. De dimineaţa până seara, mopul, cârpa şi aspiratorul le însoţesc ca nişte extensii ale mâinilor. O pată pe podea, o linguriţă nelalocul ei sau o firimitură pe masă pot declanşa o reacţie nervoasă, iar în unele cazuri, întreaga familie ajunge să fie prinsă în acest vârtej al ordinii cu orice preţ.
Să trăieşti într-o casă curată şi ordonată este un lucru bun. Dar atunci când curăţenia devine scopul central al unei zile, iar viaţa gravitează în jurul aspiratorului şi al dezinfecţiei, vorbim deja despre un dezechilibru.
Psihologii avertizează că în spatele acestei „dependenţe de curăţenie” se pot ascunde probleme mai profunde: anxietate, stres, perfecţionism sau nevoia exagerată de control. În unele cazuri, comportamentul poate fi asociat cu o formă de tulburare obsesiv-compulsivă (TOC).
De multe ori, această nevoie excesivă de curăţenie este strâns legată de germofobie, adică frica exagerată de microbi sau murdărie. Persoanele cu germofobie se tem de contaminare şi evită să atingă obiecte folosite de alţii, refuză să dea mâna, se spală obsesiv pe mâini sau dezinfectează lucruri în mod repetat. De exemplu, pot şterge în mod compulsiv telefonul mobil de mai multe ori pe zi sau pot curăţa temeinic pachetele de mâncare imediat ce le aduc din magazin.
Curăţenia trebuie făcută într-o anumită ordine sau frecvenţă. Îngrijorarea copleşeşte persoana, care ar putea crede, de exemplu, că un punct critic ar fi putut fi omis în timpul curăţării. O persoană cu TOC se poate spăla pe mâini în mod repetat până când mâinile îi sunt crăpate şi chiar sângerează, expunându-se la infecţii.
Dermatologii sunt adesea avertizaţi asupra dependenţei de curăţenie din cauza pielii crăpate sau a altor probleme ale pielii pe care le poate cauza spălarea excesivă. În multe cazuri, membrii familiei şi prietenii vor îndemna o persoană dependentă de curăţenie să ceară ajutor atunci când văd că obsesia interferează cu viaţa dependentului şi cu viaţa celor din jurul său.
Obiceiurile de spălare se limitează rareori la mâini şi pot include îmbăierea şi duşul excesiv. Ritualurile implică, de asemenea, spălarea hainelor şi a ustensilelor, precum şi curăţenia casei. Dependenţii de curăţenie pot insista, de asemenea, ca şi alţii să adopte aceleaşi comportamente extreme de curăţenie.
TOC poate interfera cu capacitatea unei persoane de a se concentra şi nu este neobişnuit ca o asemenea persoană să evite anumite situaţii. De exemplu, poate fi incapabilă să folosească toaletele publice, poate avea atacuri de panică, poate evita transportul în comun etc.
Mania curăţeniei se manifestă diferit de la o persoană la alta, dar iată câteva semne comune:
* Curăţenia devine prioritatea absolută – totul se amână pentru „încă un pic de ordine”.
* Se face curăţenie zilnică generală, chiar dacă nu e nevoie.
* Orice urmă de dezordine provoacă iritare, nervi sau nelinişte.
* Se face curăţenie „pentru musafiri imaginari”, chiar şi când nu e planificată nicio vizită.
* Relaţiile cu cei din casă se tensionează: partenerii sau copiii nu „respectă” standardele impuse.
Există mai multe posibile cauze ale acestei obsesii:
* Presiunea socială şi culturală – femeile au fost multă vreme asociate cu rolul de „gospodine perfecte”. Chiar şi azi, o casă curată este, pentru unele, o formă de validare personală.
* Anxietatea de a nu fi judecată – teama că cineva ar putea veni în vizită şi „să vadă mizerie” poate deveni paralizantă.
*Controlul ca reacţie la haos – curăţenia poate deveni un mod de a recâştiga controlul într-o viaţă haotică sau nesigură.
* Perfecţionismul – nevoia ca totul să fie „ca în reviste” duce la o curăţenie excesivă, obositoare şi, adesea, inutilă.
Când curăţenia trece de limita normalului, nu doar persoana în cauză are de suferit. Întreaga familie ajunge, adesea, victima acestui comportament: soţul e certat că a pus farfuria „greşit” în dulap, copiii trăiesc cu teama că lasă urme pe parchet, iar orice oaspete este văzut mai degrabă ca o ameninţare la adresa ordinii decât ca o bucurie. Casa nu mai e un loc de relaxare, ci un spaţiu de „păstrare a perfecţiunii”.
Fără să-şi dea seama, femeia care face curat fără oprire poate deveni o adevărată „pacoste” pentru cei din jur – tensionând relaţiile, stricând atmosfera din casă şi chiar alungând afecţiunea.
Semne că ai trecut de la curăţenie la obsesie:
* Faci curăţenie zilnică generală, deşi nu e nevoie.
* Nu poţi să te relaxezi dacă vezi un obiect mişcat sau o urmă de praf.
* Îţi petreci mai mult timp cu mopul decât cu familia sau cu tine însăţi.
* Devii nervoasă sau anxioasă dacă cineva „strică ordinea”.
* Îţi controlezi excesiv partenerul şi copiii în privinţa curăţeniei.
* Curăţenia e prioritară, în detrimentul odihnei, socializării sau timpului liber.
Psihologii susţin că această tendinţă poate fi ţinută sub control. Iată câteva recomandări:
*Conştientizează problema – nu e ruşinos să recunoşti că ai dus lucrurile prea departe. Este, de fapt, primul pas spre echilibru.
*Stabileşte limite– nu trebuie să fie totul perfect mereu. Un program de curăţenie săptămânal e suficient pentru o casă sănătoasă.
*Renunţă la perfecţiune – casa nu e muzeu, ci un spaţiu locuit. Mai important decât curăţenia este să te simţi bine în casa ta.
*Permiteţi să te relaxezi – uneori, obsesia pentru curat ascunde lipsa unui timp personal de calitate. Mergi la o cafea, citeşte o carte, fă ceva pentru tine.
*Cere ajutor – dacă simţi că nu te poţi opri, o discuţie cu un psiholog poate fi extrem de utilă. Nu este o ruşine, ci un gest de grijă faţă de tine şi faţă de cei dragi.
Curăţenia este sănătoasă. Obsesia pentru curăţenie – nu. O casă perfect ordonată, dar locuită de oameni epuizaţi, nervoşi şi tensionaţi, nu mai e un cămin, ci un decor gol. E mai important să trăieşti frumos decât să ştergi zilnic praful de pe o viaţă care nu-ţi mai aduce bucurie.
O casă curată e o plăcere. Dar o femeie liniştită, zâmbitoare şi prezentă în propria viaţă valorează mai mult decât orice geam fără urme. Curăţenia e un mijloc, nu un scop în sine. Restul… sunt doar detalii.
Test: Ai devenit dependentă de curăţenie?
Răspunde sincer cu „DA” sau „NU” la următoarele întrebări:
1. Faci curăţenie generală de mai multe ori pe săptămână, chiar dacă nu e nevoie?
2. Te simţi neliniştită sau nervoasă dacă vezi praf, pete sau dezordine?
3. Îţi vine greu să te relaxezi într-o cameră care nu e perfect ordonată?
4. Îţi reproşezi că „ai pierdut timpul” dacă nu ai făcut curat într-o zi?
5. Te enervezi des pe cei din familie că „nu păstrează curăţenia”?
6. Îţi vine greu să primeşti musafiri de teamă că „nu e totul perfect”?
7. Reiei uneori curăţenia chiar şi după ce ai terminat, pentru că „nu e bine făcută”?
8. Ai senzaţia că doar tu faci curat cum trebuie?
9. Petreci mai mult timp cu mopul decât făcând lucruri care îţi plac?
10. Cei din jur ţi-au spus că exagerezi cu curăţenia?
Interpretarea scorului:
– 0–3 răspunsuri cu DA: Eşti echilibrată. Îţi place ordinea, dar nu devii prizoniera ei. Păstrează acest echilibru!
– 4–6 răspunsuri cu DA: Ai tendinţa de a exagera. Fii atentă: curăţenia nu trebuie să-ţi consume toată energia şi timpul. Întreabă-te ce ascunzi în spatele acestei nevoi de control.
– 7–10 răspunsuri cu DA: Curăţenia a devenit o obsesie. Poate părea o „calitate”, dar în realitate îţi afectează viaţa personală şi relaţiile. Gândeşte-te să ceri ajutor sau să încerci să îţi recapeţi echilibrul. (documentare – ebsco.com/research-starter, mayoclinic.org, healthline.com; foto – pixabay.com)