Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a publicat, pe pagina sa oficială de Facebook, anunțul privind încheierea unui acord de cooperare cu Gulf Medical University (GMU) din Emiratele Arabe Unite, care oferă noi perspective în educația medicală globală.
„Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureș a făcut un pas semnificativ în consolidarea relațiilor academice internaționale, prin încheierea acordului ‘Thumbay International Pathway Program’ cu Gulf Medical University (GMU) din Emiratele Arabe Unite. Documentul a fost semnat luni, 13 octombrie, la Târgu Mureș, de dr. Thumbay Moideen, președinte fondator al Thumbay Group și al GMU, împreună cu reprezentanții UMFST ‘George Emil Palade’, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Târgu Mureș, în prezența delegațiilor ambelor universități. Acordul marchează începutul unei cooperări academice care oferă absolvenților programului Pre-Clinical Sciences de la GMU posibilitatea de a continua studiile clinice în programele de Medicină în limba engleză oferite de UMFST ‘George Emil Palade’”, a transmis rectorul universității târgumureșene.
Cele două universități își unesc forțele pentru a promova excelența, inovația și diversitatea culturală în formarea viitorilor profesioniști în sănătate, a mai menționat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Andrei Roman