Ciprian Năprădean

Nu cu mult timp în urmă, companiile de tehnologie erau văzute ca nişte zei. Google trebuia să ne facă mai deştepţi, Facebook să ne aducă mai aproape si să fie o agora a democraţiei globale, iar aplicaţiile in general erau văzute ca nişte uşi către libertate şi progres. Am fost nişte naivi să credem asta? A fost oare totul o utopie? Visul frumos se transformă intr- un coşmar sau doar îl precepem ca pe un coşmar? Ceea ce ieri consideram că ne eliberează, azi considerăm că ne încorsetează. Nu mai citim ştiri ca să fim informaţi, ci ca să fim manipulaţi. Algoritmii decid ce gândim şi au devenit mai puternici decât inteligenţele noastre mediocre.

În „Republica Digitală”, Jamie Susskind pune degetul pe rană şi descrie cum am ajuns de la internetul-salvator la internetul-călău. Cartea lui e un manifest împotriva unei realităţi care ne scapă printre degete: inteligenţa artificială care modelează politica, Big Data care ne transformă în fişiere şi reţelele sociale care au devenit noul Parlament al proştilor. Întrebările pe care le ridică sunt dramatice: cum e posibil ca nişte companii private să fie mai presus de state? De ce nu putem opri un Zuckerberg sau un Musk atunci când aceştia derapează?

Totuşi, soluţiile propuse de Susskind par scrise pentru o altă „planetă” decât România. „Mini-publicuri deliberative”? Sună frumos, dar în ţara noastră găseşti rar oameni care să dezbată civilizat. Citiţi comentariile ştirilor şi veţi vedea chipul hidos al României reale. „Republica standardelor”? La noi standardul general este „las-o, bă, că merge şi aşa!”

În timp ce Susskind visează la noi instituţii, noi abia ne descurcăm cu instituţiile vechi, care nu ştiu să facă o aplicaţie de taxe care să funcţioneze decent.

Şi totuşi, „Republica Digitală” are meritul enorm de a ne forţa să privim în faţă adevărul: am construit un imperiu digital care acum ne domină. În loc să fim cetăţeni liberi, suntem subiecţi ai algoritmilor. În loc să avem democraţie, avem feed-uri. În loc de alegeri libere, avem campanii targetate.

De aceea, cartea lui Jamie Susskind e în acelaşi timp strălucită şi frustrantă: strălucită prin felul în care pune problema, frustrantă prin naivitatea soluţiilor. Autorul pune corect diagnosticul de malignitate, dar oferă ca tratament un ceai de muşeţel.

„Republica Digitală” se vrea un proiect revoluţionar pentru o societate nouă, în care omul şi tehnologia se dezvoltă împreună. Realitatea însă e aceea că omul a devenit sluga tehnologiei.

Întrebarea de final e simplă şi uşor retorică: mai putem recâştiga controlul asupra tehnologiei sau ne pregătim să trăim într-o dictatură digitală cu faţă prietenoasă si cu empatie bazată pe emoticoane?