Ileana Sandu
În timp ce România discută aprins despre numărul prea mare de urşi şi riscurile tot mai mari pentru populaţie, un alt fenomen capătă amploare, aproape pe tăcute: „turismul la urşi”, în plină dezvoltare în zone precum Valea Prahovei, Transfăgărăşan sau Bran – iar consecinţele pot fi mai grave decât par la prima vedere.
Ceea ce iniţial părea un simplu „moment inedit” pentru turiştii dornici de poze cu urşi pe marginea drumului, a devenit o practică riscantă, stimulată adesea chiar de unele agenţii de turism. În unele cazuri, urşii sunt hrăniţi intenţionat de la balcoane sau de pe marginea drumului pentru a asigura „spectacolul”.
Ceea ce nu se spune publicului este că acest tip de turism nu doar că încalcă toate principiile de siguranţă şi bun-simţ, ci transformă ursul într-un animal dependent de om, agresiv şi imprevizibil. „Vedetele” selfie-urilor de azi pot deveni agresorii de mâine.
Spre deosebire de observarea faunei în condiţii sigure (precum în rezervaţii sau observatoare cu ghidaj), turismul spontan la urşi implică oameni fără niciun fel de pregătire sau educaţie în comportamentul faţă de animale sălbatice.
Urşii hrăniţi devin mai îndrăzneţi, coboară mai des în localităţi, provoacă pagube, atacă. Devine doar o chestiune de timp până la un accident grav. Cazurile recente de atacuri, inclusiv fatale, confirmă acest lucru.
În condiţiile în care populaţia de urşi a ajuns, potrivit unor estimări recente, la peste 10.000 de exemplare – faţă de un „prag optim” de aproximativ 4.000 –, capacitatea de intervenţie a autorităţilor este depăşită, încât turismul la urşi adaugă haos într-o situaţie deja explozivă.
În staţiunile aglomerate de pe Valea Prahovei, urşii nu mai sunt de mult o prezenţă exotică. În unele zone, turiştii îi atrag voit cu resturi sau cu dulciuri pentru „o fotografie bună”. Nu doar că încalcă legea (pentru că hrănirea urşilor este interzisă prin legislaţia de mediu), dar îi transformă în bombe cu ceas. Mass-media a prezentat, pe larg, cazuri concrete de situaţii în care urşi care intră în curţi sau hoteluri, familii întregi care se opresc cu copiii lângă urşi pe marginea drumului în vreme ce „turismul la urşi” este promovat în mod iresponsabil
Ursul poate fi o resursă valoroasă – dar numai dacă e gestionat corect. „Turismul la urşi” practicat azi în România nu este ecoturism, ci ruletă rusească. Dacă nu se iau măsuri rapide, riscăm să pierdem nu doar siguranţa turiştilor, ci şi controlul asupra unei specii protejate care, lăsată fără limite, se întoarce împotriva noastră.
Chiar dacă este riscant şi adesea ilegal, turismul la urşi continuă să fie promovat intens în anumite zone montane, din mai multe motive, care ţin în principal de interese economice, lipsa reglementării şi atracţia turistică generată de spectaculosul prezenţei unui animal sălbatic carismatic.
Atracţia faunei mari este un „magnet” pentru turişti: ursul brun este o specie emblematică, rară în multe ţări din Europa, or, pentru turiştii străini, în special din Vest, şansa de a vedea un urs în libertate este un eveniment memorabil.
În România, turismul de natură este încă slab dezvoltat şi puţin diversificat. Aşa că „momentul cu ursul” devine adesea o „vedetă turistică” ad-hoc, mai ales pe traseele aglomerate precum Transfăgărăşanul sau în staţiuni ca Sinaia, Buşteni, Bran.
Beneficii economice sunt rapide, fără investiţii majore: pensiunile, ghizii şi agenţiile de turism pot atrage clienţi oferind „spectacol” cu urşi fără a investi în infrastructură sau autorizări speciale.
Se vând excursii care includ „vizionarea urşilor în habitatul natural” – ceea ce în practică înseamnă mers cu maşina pe un drum de munte unde urşii vin la resturi de mâncare. Pentru operatorii de turism, este un produs ieftin, spectaculos şi cerut, chiar dacă este riscant.
Deşi legislaţia interzice hrănirea urşilor şi apropierea de animale sălbatice, aplicarea legii este slabă.
Turismul la urşi se desfăşoară adesea „în zona gri”, fără ghidaj autorizat, fără norme de siguranţă, dar nici cu intervenţii ferme din partea autorităţilor.
De multe ori, administraţiile locale tolerează fenomenul pentru că aduce turişti şi bani în zonă.
Imaginile cu urşi, selfie-urile sau filmările „incredibile” cu urşi pe marginea drumului devin virale, ceea ce generează publicitate gratuită pentru destinaţii.
Mulţi turişti şi influenceri promovează involuntar acest tip de turism, fără să ştie consecinţele, iar în lipsa unor campanii de informare şi educaţie, publicul confundă observarea profesionistă a animalelor (în observatoare, cu ghizi, în tăcere, de la distanţă) cu „datul de mâncare la urs”, pe marginea drumului. Asta creează impresia unei experienţe autentice şi chiar acceptabile, ceea ce normalizează un comportament periculos.
Rezultatul este un cerc vicios: cu cât urşii sunt mai expuşi oamenilor, cu atât se apropie mai des de zone locuite. Ceea ce ar trebui să fie o experienţă rară şi atent gestionată a devenit, în multe locuri, un pericol banalizat.
În concluzie, turismul la urşi este promovat pentru că e spectaculos, aduce bani rapid şi scapă (deocamdată) de sub reglementare, însă în lipsa unor măsuri ferme, acest tip de „atracţie” devine un pericol: pentru turişti, pentru comunităţile locale şi, paradoxal, pentru urşii înşişi, care ajung fie ucişi, fie relocaţi, fie consideraţi „dăunători” tocmai din cauza interacţiunii excesive cu omul.
În fine, dar nu în ultimul rând, trebuie specificat că turismul la urşi în România se poate face, în siguranţă, fie prin observarea lor în sălbăticie din observatoare special amenajate, fie prin vizitarea sanctuarelor unde aceştia sunt protejaţi. Observarea în sălbăticie se realizează în zone precum Braşov, Harghita şi Covasna, respectând reguli stricte de siguranţă pentru a nu deranja urşii. O altă opţiune este Rezervaţia de Urşi Libearty din Zărneşti, una dintre cele mai mari din Europa, care oferă o experienţă educativă pentru vizitatori. În imagine – Observatorul de urşi de le lângă lacul Sfânta Ana (foto – visitcovasna.com) (documentare – wwf.ro, gettyourguide.com, euronews.ro; ziare.com)