Cei mai mici sportivi ai clubului H2O Team Târgu Mureș, născuți între anii 2014–2020, au participat, în perioada 25–26 octombrie 2025, la concursul de înot „Cupa Miercurea-Ciuc”, ediția a V-a, desfășurat la Miercurea Ciuc. Pentru cei mai mulți dintre micii înotători, aceasta a fost prima competiție oficială.

Evenimentul a reunit 460 de sportivi de la 40 de cluburi din întreaga țară, iar H2O Team Târgu Mureș a fost reprezentată de 12 sportivi.
Printre emoții, entuziasm și bucuria debutului, tinerii înotători au reușit performanțe frumoase, cea mai bună clasare fiind obținută de Cuc Nadia (n. 2020), care a câștigat două medalii de argint, la probe de 50 m spate și 50 m liber.

Lotul clubului H2O Team Târgu Mureș a fost format din:

  • Născuți 2014: Stoica Sofia, Czirjek Krisztian
  • Născuți 2016: Csepan Dora
  • Născuți 2017: Văcăruși Luca, Penciu-Vlad Dragoș, Stoica Ilinca, Zeches Ana
  • Născuți 2018: Maier Antonia, Cuc Medeea, Pap David
  • Născuți 2020: Cuc Nadia, Pantea Patrick

Felicitări tuturor participanților și antrenorilor Maier Andreea, Orban-Kis Orsolya, Kiss Balazs și Bartalis Roland pentru munca și rezultatele obținute, precum și părinților pentru susținerea necondiționată!

(Sursa foto: H2O Team Târgu Mureș)
Sorin Crăciun