În perioada 28 octombrie – 2 noiembrie 2025, Sud de France Arena din Montpellier găzduiește una dintre cele mai importante competiții din circuitul mondial de tenis de masă – WTT Champions Montpellier 2025.

Reprezentanta României, Szőcs Bernadette, originară din Târgu Mureș, a avut un parcurs remarcabil până în faza optimilor de finală. După o victorie entuziasmantă în prima rundă, în care a învins-o pe Chen Xingtong (China, locul 3 mondial) cu scorul de 3-0 (11-7, 12-10, 11-2), sportiva mureșeană a cedat joi, 30 octombrie 2025, în fața germanei Sabine Winter (locul 26 mondial).

Szőcs Bernadette nu a reușit să își impună ritmul de joc și a pierdut meciul în minimum de seturi, 0-3 (3-11, 5-11, 5-11), în ciuda unui început curajos.

Tot în optimile de finală s-a oprit și Elizabeta Samara, care a fost învinsă de Doo Hoi Kem (Hong Kong, locul 43 mondial), scor 0-3 (2-11, 11-13, 11-13). În turul inaugural, sportiva constănțeană obținuse o victorie de prestigiu împotriva japonezei Mima Ito (locul 9 mondial), după un duel spectaculos decis în cinci seturi, 3-2 (11-9, 5-11, 3-11, 11-9, 11-9).

Chiar dacă drumul lor s-a oprit în optimile de finală, prestațiile celor două reprezentante ale României la WTT Champions Montpellier 2025 confirmă nivelul valoric ridicat și potențialul tenisului de masă românesc pe scena internațională!

(Sursa foto: Federația Română de Tenis de Masă)
Sorin Crăciun