Prof. dr. Mihai Suciu
În inventarul folclorului din Voşlobeni, legenda ocupă un loc secundar, periferic, comparativ cu alte specii prolifice. Fără a fi lipsiţi de imaginaţie, oamenii locului preferau adevărul ficţiunii. Cele câteva legende, numărate pe degetele de la o mână, care se referă la întemeierea şi toponimul aşezării, mai degrabă îl încurcă pe cercetător decât să-l lumineze. Un refugiu pentru ignoranţă, chiar dacă, aşa cum scoica naşte şi ascunde o perlă, legenda conservă un sâmbure de adevăr.
Legenda celor două râuri care îşi au obârşia pe teritoriul comunei, de o parte şi de cealaltă a Hăşmaşului Mare, constituie o abordare poetică, romanţioasă, personificând apele. Mai rare personajele reale aşezate în legendă. Excepţie face haiducul, chiar dacă haiducia nu a „calificat” satul. Temeiuri de haiducie nu le-au lipst voşlobenarilor, dar, toleranţi, au căutat alte căi de defulare, dotaţi cu răbdare… de fier. Deşi revendicat de legendă, haiducul Buştiuhan nu e ficţiune. A existat şi a acţionat în stil specific îndeletnicirii. Nu era localnic; probabil, provenea dintr-un sat de pe Mureş – Subcetate, sau Platoneşti -, unde se mai întâlneşte acest antroponim. Cert este că, din pricina parcimoniei relatării, nu e uşor să-l scoţi din legendă, să-i reconstitui fizionomia şi faptele reale, iar înscrisurile autorităţilor timpului lipsesc. Tradiţia populară spune că haiducul Buştiuhan a existat, a acţionat în zonă, a agonisit bunuri apreciabile. Iar cea mai convingătoare dovadă este că a lăsat un urmaş, ajuns cel mai înstărit gospodar din partea locului, situat în topul fruntaşilor Giurgeului.
Şugăul, firav firicel de apă, afluent al râului Vederea Mare, care traversează în drum spre Mureş satul Voşlobeni, iese la suprafaţă dintr-un masiv muntos, lăsând în urmă, tăinuită în adâncuri, peştera omonimă. O creaţie superbă a apei, durată şi cizelată în decursul unui timp imemorial, care te încântă şi îţi dă fiori. Nelipsit de atracţie şi de spaime nici versantul împădurit care ascunde peştera, animat de o faună diversă, de la urs la viperă. Peştera Şugău a devenit habitat preferat al unei specii rare de lilieci, invadată şi acaparată cu aroganţă de grof. Lăcaşul subpământean nu le-a fi fost indiferent nici haiducilor, oferindu-le adăpost sigur şi tainic, refugiu şi depozit pentru prada agonisită prin jaf. Lăcaş natural ferit de vizitatori nedoriţi, peştera fiind situată într-un peisaj sălbatic, cu mai multe intrări suprapuse, accesibile de pe un povârniş abrupt. În partea opusă, ieşirea era blocată de o uşă cu gratii, bine camuflată. Nimeni nu avea curajul să intre în peşteră, fiind învăluită şi în tot felul de mituri înspăimântătoare. Asta nu i-a împiedicat pe haiduci să-i valorifice potenţialul.
Peştera Şugău
Cu haiducia e o altă poveste. Îndeletnicire temporară – până erau prinşi de poteră, hărţuiţi şi hăituiţi – şi nu tocmai morală. Indiferent de factorul declanşator, în largă diversitate, dincolo de mobilul ce-l mâna în luptă pe viaţă şi pe moarte, haiducul semnifica tot putere, stârnind fiori în cei vizaţi spre răzbunare sau prăduire. Hotărârea, asumarea conştientă ariscului, vitejia, iscusinţa în mânuirea armelor erau trăsături definitorii, sine qua non, ale portretului robot al haiducului român. Şi nu neapărat sărăcia îi scotea din casă, din vreme ce s-au haiducit ciobani sau ţărani, dar şi boiernaşi. Pretext putea fi şi siluirea soţiei de către boierul locului sau alt nemernic din sfera puterii discreţionare şi abuzive. Nici slujitori ai Domnului nu au fost străini de haiducie. Preoţii Andrii Popa, Stoianu Şoimul sunt doar două nume mai cunoscute din breaslă. Şi Ioniţă Tunsu, oltean ajuns paracliser în Bucureşti, cu perspectiva de a deveni diacon, a renunţat la pletele canonice. S-a tuns, şi-a tocmit ceată. Nici jefuirea unui lăcaş sfânt, biserică sau mănăstire, nu era repudiată de statutul îndeletnicirii de haiduc. Nimic sacru, nimic tabu. În definitiv, era o abordare simetrică: popă haiduc, biserică haiducită. Am spera că un fost preot apucat pe căi greşite, în braţele diavolului, nu cobora atât de jos să jefuiască asemenea obiective!