Numele lunii noiembrie provine din limba latină – „novem”, care înseamnă „nouă”. În calendarul roman, noiembrie era a noua lună a anului, deoarece anul începea în martie. Chiar dacă, odată cu reforma calendarului iulian şi apoi gregorian, noiembrie a devenit a unsprezecea lună, şi-a păstrat denumirea iniţială.
În popor, luna mai este cunoscută sub numele de Brumar, iar în unele regiuni se mai spune şi Promorar sau Vinar, deoarece este vremea când se termină culesul viilor şi se gustă vinul nou.
1 noiembrie – Sfinţii Cosma şi Damian (Vracevul)
Numită şi Vracevul („a vindeca”, în slavonă), sărbătoarea sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără arginţi, este importantă pentru tămăduirea bolilor, în special a epilepsiei şi febrei tifoide.
Datorită vindecărilor dăruite oamenilor, sunt cunoscuţi şi sub numele de „doctori fără arginţi”, nume primit pentru că vindecarea era dată nu de medicamente, ci de credinţa în Hristos. Pentru acest motiv, ei nu primeau niciun fel de plată de la pacienţii lor, singura lor „plată” fiind ca cel tămăduit să creadă în Hristos. Sunt patronii medicilor şu farmaciştilor.
8 noiembrie – Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Sărbătoarea datează din secolul al V-lea. Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat în iconografie în haine de ostaş, având în mână o sabie de foc. Potrivit tradiţiei, la judecata de apoi, morţii vor învia la glasul trâmbiţei sale.
Sfântul Arhanghel Gavriil este binevestitorul Naşterii Domnului, precum şi pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul. În scrierile vechi se precizează că există mărturii cum că Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a prăvălit piatra de la uşa mormântului Mântuitorului şi a şezut deasupra ei. Sfântul Arhanghel Gavriil este purtătorul veştii milei dumnezeieşti faţă de oameni. În icoane apare în veşminte sacerdotale, purtând în mână ori un crin, semnul veştii celei bune, ori o sferă cu însemnele lui Hristos, arătând că el este mesagerul mântuirii umanităţii.
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române, motivul fiind acela că aceşti doi conducători ai oştilor cereşti sunt simboluri ale luptei împotriva răului.
Despre Mihail se spune că poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască, fiind şi un stăpânitor al văzduhului.
În zonele muntoase, Arhanghelii sunt consideraţi „patroni ai oilor”, având grijă ca acestea să fie sănătoase şi cu spor la mărirea turmelor. Ciobanii făceau o turtă mare din făină de porumb – „turta arieţilor” (berbecii despărţiţi de oi), considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se aruncă în dimineaţa zilei de 8 noiembrie în târla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turta cădea cu faţa în sus era semn încurajator, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea cu faţa în jos, era mare supărare.
În popor, se crede că Arhanghelii „închid vara” şi deschid iarna.
11 noiembrie – Sfântul Mina
S-a născut în Nakiyos, în apropiere de Memphis, în prima jumătate a secolului al III-lea. Pentru că a refuzat să se lepede de credinţa în Hristos, i s-a tăiat capul.
Creştinii văd în el un ocrotitor al celor păgubiţi. De aceea, în această zi, fetele şi femeile se duc la biserică şi aprind lumânările la celălalt capăt, pentru ca în acest fel să se întoarcă lucrurile pierdute, dar şi dragostea flăcăilor. Este sfântul care îi ocroteşte pe păgubiţi, se arată grabnic ajutător celor nedreptăţiţi în procese şi celor ce au pierdut ceva sau au fost înşelaţi. Mii de oameni, fiecare cu durerea pierderii a ceva, sunt prezenţi în 11 noiembrie la Biserica „Sfântul Mina”, din Bucureşti, cu credinţa că vor recăpăta ce au pierdut, dacă se roagă la moaştele mucenicului Mina. Sf. Mina este şi cel care îi apără pe călători de hoţi.
12-21 noiembrie – Filipii de toamnă
Potrivit legendei, Filipii au fost apostoli aruncaţi într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat nevătămaţi, prin credinţă. Se zice că Filipii ar fi fost 6 fraţi rătăcitori, cu puterea de a-i poci pe cei care nu-i cinsteau. Ei apără casele de foc, de lupi, şerpi şi primejdii. Oamenii atârnă topoare de coşul casei, ca să ţină lupii departe, sau lipesc gura sobei, ca să ţină închis botul lupului.
Filipii de Toamnă fac parte dintr-un ciclu de sărbători populare româneşti dedicate sfinţilor Filipi, protectori ai animalelor sălbatice şi ai pădurilor. Această sărbătoare, specifică zonelor de munte, este una de mare importanţă pentru ciobani şi pentru oamenii care trăiesc în apropierea pădurilor. În aceste zile, oamenii respectă anumite interdicţii pentru a se proteja de pericolele aduse de animalele sălbatice în special de lupi. Se spune că cine lucrează în aceste zile îşi va atrage mânia sfinţilor Filipi, adică va suferi pagube, mai ales în ceea ce priveşte animalele din gospodărie. Prin urmare, în această perioadă, se evită orice activitate care ar putea tulbura liniştea pădurii. Semnificaţia acestor sărbători populare româneşti este strâns legată de respectul pentru natură şi de credinţa că pădurea şi animalele trebuie tratate cu consideraţie şi evlavie.
Pentru a aduce un omagiu acestor tradiţii româneşti, în unele regiuni casele sunt decorate cu icoane ale sfinţilor protectori sau cu obiecte din lemn, cum ar fi cruciuliţe sculptate, simboluri ale credinţei şi protecţiei divine.
21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Momentul comemorează aducerea Fecioarei Maria la Templu de către părinţii ei, Sfinţii Ioachim şi Ana. Arhiereul Zaharia a închinat-o pe Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt din Templu, unde numai arhiereul intra o singură dată pe an. Fecioara Maria a stat în Templu, timp de 12 ani.
În tradiţia populară, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută şi sub denumirea de Sărbătoarea Luminii, Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia.
Bătrânii spun că de Ovidenie se deschid cerurile şi animalele vorbesc. Se fac pomeni pentru morţi, iar celor care au murit fără lumânare li se aprinde una acum. În această noapte se fac farmece şi descântece, se află ursita şi se pot efectua observaţii şi previziuni meteorologice.
Întrucât se credea că în noaptea de Ovidenie strigoii circulau fără oprelişte, se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile uşilor, vatra şi cuptorul care comunicau, prin horn, cu exteriorul. Pentru protecţia vitelor împotriva animalelor sălbatice se interzicea orice activitate legată de prelucrarea lânii şi pieilor de animale. De la Ovidenie până la Sângiorz, femeilor le era interzis să mai spele rufele la râu.
30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei
Sfântul Andrei, apostolul care i-a creştinat pe români, este unul dintre cei mai populari sfinţi ai noştri, iar numele lui este viu nu numai în evlavia, ci şi în folclorul românesc A fost martirizat la Patras, în Grecia. Potrivit tradiţiei, a fost răstignit pe o cruce în formă de „X”.
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”.
Numele Andrei este de origine grecească: „andreia”- „bărbăţie”, îndrăzneală” (de la „aner”, „andros” – „bărbat”).
Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre momentele în care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică, este cumpăna anotimpurilor, când se crede că hotarul dintre lumea viilor şi a morţilor este foarte fragil, iar strămoşii se reîntorc pe Pământ. Se crede că în această noapte „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”.
Împotriva acestor primejdii, ţăranul român foloseşte agheasmă, leuştean, smirnă, tămâie şi, mai ales, usturoi, care pune pe fugă toate făpturile malefice. Casa, grajdul, coteţele, uşile şi ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni şi animale. Fetele stau peste noapte în faţa unei oglinzi, mărginite de două lumânări, până ce zăresc chipul viitorului soţ.
Dincolo de tradiţii şi superstiţii, noiembrie rămâne o lună a echilibrului – între lumină şi întuneric, între toamnă şi iarnă, între trecut şi începutul unui nou ciclu. Este o perioadă de introspecţie, când omul, asemenea naturii, îşi adună gândurile şi se pregăteşte pentru renaşterea luminii de Crăciun.
(documentare şi foto – azm.gov.ro, doxologia.ro, crestinortodox.ro, invietraditia.ro)