În perioada 3 – 9 noiembrie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în colaborare cu polițiștii locali, desfășoară o serie de acțiuni menite să asigure respectarea regulilor de circulație de către pietoni. Campania are ca scop principal creșterea gradului de siguranță rutieră și reducerea numărului de accidente grave în care sunt implicați pietonii.

Pe parcursul acestei săptămâni, echipajele de poliție vor fi prezente în trafic, în special în zonele aglomerate și în apropierea unităților de învățământ, pentru a preveni comportamentele imprudente și pentru a-i responsabiliza pe participanții la trafic.

Polițiștii atrag atenția că pietonii reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii în trafic, iar lipsa de atenție, traversarea neregulamentară sau utilizarea telefonului mobil în timpul deplasării pot avea consecințe grave.

Totodată, oamenii legii le recomandă pietonilor să traverseze numai pe trecerile semnalizate și doar după ce s-au asigurat că șoferii i-au observat și pot opri în siguranță. Este important să se evite folosirea telefonului mobil sau a căștilor audio atunci când se traversează, iar alergarea pe trecerea de pietoni sau traversarea printre autovehicule oprite trebuie evitate complet.

De asemenea, pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, pietonii sunt sfătuiți să poarte haine cu elemente reflectorizante sau accesorii care le sporesc vizibilitatea. Respectarea indicațiilor polițiștilor rutieri și a semnalelor luminoase din intersecții este esențială pentru prevenirea accidentelor.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mureș reamintesc că siguranța rutieră este o responsabilitate comună, atât a conducătorilor auto, cât și a pietonilor. „Respectarea regulilor de circulație poate salva vieți”, transmit aceștia.

Alex Corin