O meditaţie poetică asupra vieţii, având ca sursă de inspiraţie poezia însăşi, dar şi natura, spectacolul IERBAR prezintă o perspectivă inedită – filtrată prin sensibilitatea artistică inconfundabilă a lui Radu Afrim – asupra trecerii timpului într-un cadru în care coexistă cupluri tinere, cupluri de vârstă medie, dar şi cupluri în vârstă. Acestea se află în faze existenţiale diferite, dar fragilitatea, dorinţa de iubire şi de comuniune, precum şi conştiinţa că totul e efemer le impregnează fiecare gest şi acţiune. În freamătul nesfârşit al naturii putem distinge, la scară micro, caracterul infinit al universului macro care ne întâmpină cu răsărituri, apusuri şi stele, un univers deopotrivă familiar şi misterios-fascinant, de care suntem, în esenţă, inseparabili.

IERBAR e o experienţă teatrală multisenzorială, dar şi una interioară, o călătorie în care magicul însoţeşte concretul aşa cum, atunci când respirăm în ger, nu putem opri şuvoaiale de aburi să ne încadreze volatil chipurile.

Piesa a fost scrisă de Radu Afrim şi este inspirată de volumul de poezie „Cartea plantelor şi animalelor“ de Simona Popescu.

Producţia a fost distinsă în 2023 cu Premiul UNITER la categoria Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută.

Spectacolul are o durată de 2 ore şi 10 minute şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe platforma https://in-time.ro/e/ierbar-0811

Biletele în format fizic pot fi achiziţionate de la casierie de luni până vineri, între orele 9.00-19.00 şi, în weekend, cu o oră înainte de reprezentaţii. Rezervările pot fi făcute la numărul de telefon 0365/80.68.65.

Adresa: Teatrul Naţional, Sala mare

Data: 8 noiembrie

Ora: 19