Deputata PSD Dumitrița Gliga va fi vicepreședinte național al PSD pe domeniile mediu și energie. Această funcție pe două din cele mai importante domenii vine ca o recunoaștere a implicării active a Dumitriței Gliga în deblocarea situației de la Răstolița din județul nostru. Dumitrița Gliga este președintele PSD Mureș și deputat, la al doilea mandat.

Astăzi, la București are loc Congresul PSD în care va fi aleasă noua conducere a partidului și pentru modificarea Statutului formațiunii.

Congresul PSD este programat să înceapă la ora 13:00, la Romexpo.

„Mâine începem un nou capitol pentru Partidul Social Democrat și pentru România. Un capitol bazat pe responsabilitate, unitate și soluții pentru români și economia românească. Congresul PSD este despre recunoașterea propriului drum și despre așteptările pe care fiecare membru al PSD le are de la conducerea celei mai mari forțe politice de centru-stânga din România. Și, mai ales, despre ce așteaptă românii de la noi să livrăm în continuare: seriozitate, stabilitate și viziune, în orice context” – a fost mesajul pe care l-a dat joi, cu o zi înainte de congres, președintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Grindeanu este singurul candidat la funcția de președinte al formațiunii, după ce Titus Corlățean a renunțat să se mai înscrie în cursă.

Pe 11 august, Corlățean anunța că a decis să își asume candidatura la președinția Partidului Social Democrat.

Moțiunea cu care candidează Sorin Grindeanu, la Congresul extraordinar de vineri, se numește „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună”.

„Această moțiune este un exercițiu de luciditate colectivă. Ea pornește din conștiința că un partid de centru-stânga modern trebuie să țină mereu pasul inclusiv cu generațiile noi pe care le reprezintă, într-un context moral, intelectual și european mereu în schimbare. (…) România are nevoie de o forță care să restabilească un scop comun – să arate că modernitatea și solidaritatea nu se exclud, că economia poate fi eficientă fără cinism, că progresul și moralitatea nu se exclud, că noile tehnologii pot crește coeziunea socială. Această forță politică trebuie să fie PSD – partidul care a dovedit că știe să guverneze, iar acum trebuie să dovedească că știe să inspire din nou. Această moțiune este o reformă rațională și profundă – o schimbare de abordare. Partidul Social Democrat trebuie să fie un spațiu de merit, de competență și de idei. Trebuie să deschidă porțile către generațiile tinere, către profesioniști, către mediul academic și către societatea civilă. Schimbarea nu înseamnă înlocuirea oamenilor, ci înlocuirea inerției cu inspirația. PSD are resursele, oamenii și structura pentru a rămâne reperul politic central al României”, se arată în document.

Echipa lui Sorin Grindeanu va fi alcătuită din cinci prim-vicepreședinți și 20 de vicepreședinți.

Pentru funcțiile de prim-vicepreședinți sunt propuși Bogdan Ivan, Victor Negrescu, Marius Oprescu, Ionuț Pucheanu și Corneliu Ștefan.

Opt vicepreședinți vor fi pe zone: Dragoș Benea – nord-est, Francisk-Iulian Chiriac – sud-est, Marius Dunca – centru, Gabriela Firea – București-Ilfov, Adrian-Ionuț Gîdea – sud, Laurențiu Nistor – vest, Constantin Rădulescu – sud-vest și Gabriel Zetea – nord-vest.

Alți 12 vicepreședinți vor fi aleși pe domenii: Daniel Băluță – administrație publică, Gheorghe Cârciu – identitate națională și diaspora,
Mihnea Costoiu – educație, cercetare, digitalizare și AI, Vasile Dîncu – afaceri europene, apărare și siguranța populației, Andrei Dolineaschi – economie și antreprenoriat, Doina Fedorovici – muncă și protecție socială, Aladin Georgescu – investiții și fonduri europene, Dumitrița Gliga – mediu și energie, Romeo-Daniel Lungu – agricultură, dezvoltare rurală și turism, Silvia Mihalcea – strategie legislativă și coordonare grupuri parlamentare, Gheorghe Șoldan – dezvoltare regională și infrastructură, Diana Tușa – politici publice și justiție.

Pentru funcția de secretar general candidează Claudiu Manda, iar pentru cea de secretar general adjunct Mihai Weber.

Moțiunea de candidatură a lui Sorin Grindeanu cuprinde și o propunere de modificare a statutului formațiunii, modificare care „clarifică identitatea și direcția doctrinară”.

„Este vorba de renunțarea la ideea de partid progresist, deoarece definirea adoptată în anii 2000 nu mai are nicio legătură cu ceea ce reprezintă astăzi. Prin această modificare, PSD reafirmă că este un partid modern de centru-stânga, național și echilibrat, care promovează echitatea socială, solidaritatea și respectul pentru valorile democratice, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român. Noua formulare a statutului reflectă, fără nicio urmă de ambiguitate, ceea ce PSD este și a fost întotdeauna: un partid al României, nu al experimentelor ideologice; un partid al valorilor și al responsabilității sociale, nu al etichetelor progresiste importate; un partid pro-european și angajat ferm în cooperarea euroatlantică, dar cu rădăcini solide în identitatea națională”, a afirmat președintele interimar al PSD.

La Congresul extraordinar de azi vor participa și trei foști președinți ai PSD, care nu mai sunt membri de partid: Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta, transmite AGERPRES.

A fost invitată și Viorica Dăncilă, dar aceasta nu poate participa pentru că este plecată din țară.

Liviu Dragnea, în schimb, nu a fost invitat. Sorin Grindeanu a spus că Dragnea are anumite restricții de a participa la astfel de evenimente.

Andrei Roman

sursa: Agerpres